***

la scăpătat
bătăile de toacă 
înălțând lumina...

***

toporași
călimara vărsată
peste sărutul zorilor

En passant

trec podul peste
râul de muguri în aval
pisica face cale întoarsă
pe aici nu se aleargă,
nu se strecoară 
pe aici doar se scrie,
se plânge și se râde
cu iluzii gata să se verse
în oceanul verde
al primăverii ....

înregistrarea emisiunii Cărți de la Prieteni Radio vocativ, 28.02.2024, ora 22.00

 https://m.soundcloud.com/user-669345969/gg-nicoleta-tudor-sah-la-adevar?fbclid=IwAR0LD3SgUJLJ_-wXbx8E0ZixL9rrpUq7XUmuSbd4qpJvc1Uh-PIjv7zmyyM

***

iubirea la afeliu

revendicând linia

orizontului

Aproape verde

ce ghiocei șoptiți cer iarăși îndurare,
sub tresăriri de verde din ochi fără pereche
și câte îndoieli mă răscolesc mai tare 
când pui o nouă coajă pe rana cea mai veche

... în căutarea unui titlu

sunt pasărea târzie a unui ultim vis 
cu cântecul pierdur și zborul vinovat,
sunt zbaterea de lacrimi a ochiului închis
când de atatea ori din tine am plecat...

Tango

ce liniște  haină  sub ceata iernii mute
doar un suspin de lună rămasă-ntr-un pătrar...
mă cern zăpezi firave, îmi înfloresc la tâmple
și-n gândul tău albasru îmi e mereu gerar

ce liniște-ncâlcitâ sub coduri de îngheț
doar un tango oftând sub promoroacă
răstălmăcind cu vifor oricare gest răzleț
ce-n gândul tău nu poate să mă-ntoarcă

Pictura: Cecilia Ilie

Flori de demult...

 ... am scris de (poate prea) multe ori că cele mai dragi flori îmi sunt freziile iar pe locul doi toate celelalte, indiferent de culoare sau de anotimpul și locul în care le-a fost dat să înflorească. Unele sunt foarte iubite, altele nu sunt atât de populare sau trec ușor neobservate... Cred, de pildă, că li se face garoafelor o mare nedreptate, fiind asociate mai degrabă cu tristețea... mie îmi amintesc însă de primăverile din grădina bunicilor când garofițele aveau fără îndoială cele mai parfumate petale și mă duc mereu cu gândul la tablourile lui Ștefan Luchian (01.02.1868- 28.06.1916), marele nostru pictor care le-a redat atât de expresiv eleganța... le dăruiesc rar spre deloc, le caut însă mereu în buchete, în notele unui parfum pe care aș vrea să îl încerc iar azi le-am cumpărat pentru mine. Pentru că uneori cele mai simple si frumoase bucurii (putem să) ni le facem singuri! :)

(poate că) Vârsta nu este (totuși) doar un număr...

Aud tot mai des în ultimii ani că vârsta este, de fapt, un număr...
Azi pentru mine, un număr par, simetric...
Dar în numărul acesta sunt toți ai mei... sunt bunicii și părinții și fratele și nepoții și copiii mei... sunt toate aminitirile mele și toate poveștile lor și acrimile lor știute sau nu... în sângele meu se amestecă vârstele lor, bucuriile lor, bolile lor și toate spaimele care le-au atins vreodată sufletul... 
Între cifrele acestea sunt furtunile și înseninarile mele, miile de km cu trenul, despărțirile mele definitive sau noile începuturi, iubirile pierdute, iluziile vindecate, prăpastiile și piscurile, prieteniile care îmi dau curaj și  aripi, Oamenii aceia care mi-au șters lacrimile și mi-au șoptit că va fi bine...
În numărul meu sunt holurile pe care am așteptat răspunsuri, nopțile de la Fundeni, sunt medicii care au schimbat de câteva ori viețile lor și pe a mea, sunt rugăciunile de la Mama și copilul, sunt strigătele lor de bun găsit și noptile lor nedormite când palma mea învățase pe de rost cum se simt 40, 39, 38 de grade... Sunt primii lor pași, primul lor "de ce", primele lor amintiri.
În el sunt dascălii mei la toate vârstele, sunt toti cei care mi-au întins o mână sau două de ajutor fără a aștepta vreo răsplată, care m-au întrebat din când în când cum îmi este, sunt cei care mi-au zâmbit fără să mă cunoască sau care nu mi-au mulțumit niciodată, care m-au căutat doar pentru a rezolva ceva și cei care m-au uitat... 
În iernile acestea sunt oamenii care mi-au zâmbit, cei care m-au durut, care m-au îmbrățișat și citit (mai) ales în ultimii 10 ani, care mi-au dăruit cu generozitate din ființa lor chiar dacă nu le-am putut întoarce gestul... sunt ferestrele caselor noastre în spatele cărora am așteptat dimineața, uneori cu teamă, alteori cu nerăbdare și speranță.
În acest "doar-un-număr" al meu sunt și numerele lor, 15 respectiv 6, astel încât numărul meu devine impar, mai greu, mai plin de iubire decât știu și merit să fiu... 
În timpul acesta al meu sunt anotimpurile și cărțile mele care îmi țin laolaltă respirațiile, răsăriturile și apusurile inimii, versurile care m-au scris, metaforele îndelung căutate ori rimele care m-au găsit pe neașteptate, insomniile și dilemele mele.
Aici și pe blog sunt Cititorii ale căror accesări au trecut de 25.000 lecturi.
Iar toate acestea nu pot fi un simplu număr.
Nu (și) pentru mine.

Florile înserării

n-am știut ce crud e miezul iernii
precum un fruct în grabă irosit...
în clipa înserării clopot de vecernii
și flori de măr cu glasul tânguit

Fiecare zi este un început de viață

 Am promis cândva că voi scrie uneori nu recenzii, căci nu am pregătirea necesară, ci recomandări de lectură, după impresiile cărților citite personal. Acum mai bine de 20 de ani am primit cadou de ziua mea, într-un început de an, această carte cu totul diferită de ceea ce citisem până atunci. Primele 30-40 de pagini m-au intrigat, îmi amintesc că am vrut să renunț dupa primele câteva. Povestea însă m-a convins să o citesc cu răbdare și curiozitate. Pe parcursul lecturii am zâmbit, m-am entuziasmat, am plâns mult. De atunci am recomandat-o spre citire/ cadou oricui mi-a cerut părerea în această privinșă și pot spune azi că este una dintre cele mai de dorit cărți în biblioteca cuiva, cu atât mai mult dacă are în preajmă copii măricei. Exemplarul meu era tipărit la Humanitas, în colecția Cartea de pe noptieră, acele bijuterii format mic care se aliniază cuminți pe un raft îngust. Am împrumutat-o cuiva și așa cum s-a întâmplat și cu alte cărți dragi, nu s-a mai întors la mine însă nu îmi pare rău.

Exemplarul din imagine îi aparține fiicei mele, l-a primit recent de la Secret Santa (îi mulțumesc pe această cale) și este o ediție deosebită , cartonată, bine cusută, sub sigla Editurii Art, colecția Young.

A început deja să o citescă și a avut aceeași dorință de a renunța după primele pagini însă (sper că) am răzgândit-o.

Flori pentru Algernon este un roman scris de Daniel Keyes in anul 1966 și a avut până acum 2 ecranizări în 1968 și în anul 2000. 

Charlie Gordon și Algernon devin pe parcursul cărții simboluri ale curajului de nu renunța,  de a evolua, de a înfrunta noi provocări, de a face față durerosului Adevăr fără a se teme de necunoscut.

O carte despre iubire, prietenie și acceptare.

Ocarte care se află negreșit într-un top 10 subiectiv și personal 

De (re)citit la început de an, de dăruit, de lipit de inimă.

Colind în cer

vin colindatori...
gazda-i dusă în cer
după alte flori 
de nu-mă-uita
în spatele ferestrei,
lacrimile albastre
ale candelei

În memoria Ruxandrei

Gând de iarnă...

Mi-ar fi plăcut ca cei care își doresc să cumpere cărțile mele să le găsească în librării. 

Scrisorile s-au găsit la un moment dat la Librăria Mihai Eminescu din București, dar majoritatea exemplarelor s-au vândut on-line pe diverse platforme. Aș fi vrut să le aduc măcar acasă într-o librărie fizică, nu am renunțat încă la această dorință.
Șah la Adevăr poate fi comandată deocamdată exclusiv pe site-ul librăriei Taverna Culturală.
Cititorii care au abonament pe Bookster le pot împrumuta însă pe toate. 

Ieri li s-a alăturat și noul volum, așadar încă o surpriză a iernii...

Frigul lumii

ți-aș scrie și o azi o scrisoare,
dar nu să îți cer, ci-n versuri să strig
că prima ninsoare mai tare mă doare
și-n sufletul lumii îmi e tot mai frig

sub nori ce îmi pierd răsuflarea,
văd albul zăpezii tot mai impur...
copilul de ieri n-aude chemarea
și-un glob de lumină zadarnic îi fur