Am devenit adult. Împreună, învățând una de la cealaltă câte puțin în fiecare moment. Uneori, deseori, mai mult eu de la ea.
La început, a fost o mare dragoste pentru copii. Dintodeauna, firească și sinceră. Apoi a fost dorința de a deveni, cândva, dascăl. Pe urmă, dorința și mai puternică de a fi mamă. Abia după răscruce a început lupta. Nu puteam sa îngădui nimănui să îmi răzgândească această menire. Și nu, nu a fost ușor. Asta nu înseamnă însă că aș schimba ceva.
Apoi a venit Vestea, cu valuri de emoții, temeri, bucurie, griji și nerăbdare. Și 9 luni diferite de orice altceva, nebanuite nicicând, de miracol pentru care trupul și mintea și sufletul respiră simultan, intens.
Atunci au început cuvintele, muzica, poveștile, prin globulele vii ale sângelui, prin fiecare bătaie a inimii, timp de 257 de zile. Când ne-am întâlnit prima dată (o dată compusă din numere prime) ea nu era mică de tot, era mare și rotundă și înaltă și frumoasă, cu degețele cuminți în care le-am recunoscut imediat pe ale mele și nu plângea deloc. Dar o făceam eu pentru amândouă: de neputință, de teamă, de emoție, de infinită bucurie. Se cam lăsase așteptată și era perfectă, mult peste cum mi-o imaginasem, iar eu visez înalt. Îi alesesem numele cu zece ani în urmă, așa că minunea a primit nume de floare, de Zână diafană, de suflet bun.
Pe urmă a fost nu teamă ci o frică viscerală, o luptă intensă cu mine, cu secundele,
o rugăciune fără de sfârșit.
Apoi, când toate s-au limpezit, au venit etapele firești, incredibile, unice, irepetabile, pe care nu le vei găsi în nici o carte, în nici un manual. Și toate, o vreme, sunt primele sau pentru prima dată, noi-nouțe, speciale: strigăt, febră, zâmbet, "mama", pas, zăpadă, nesomn, dințișor, căzătură, tort, brad, îmbrățișare, poveste, gradi, bicicletă, tunsoare, desen, serbare, vacanță, dinte schimbat, școală, "a" mic de mână și iar "Mama"...
Și toate își găsesc loc în celulele vii ale inimii, care nu mai știe să bată altfel, ale minții care le va așeza mereu pe toate astfel încât ei să-i fie mereu bine.
Patru zile de ianuarie alb stau în fiecare an între noile noastre vârste, iar anul acesta am deschis împreună o altă fereastră, ca o promisiune de călătorie interesantă, surprinzătoare, îndelungă, în care "mai e totul de spus, de făcut."
