Avem Legende și povești și sărbători profunde.
Avem basme și proverbe și ghicitori cu tâlc.
Avem haine și dansuri și strigături cu farmec.
Avem nume vechi, care păstrează vie amintirea străbunicilor nostri.
Avem o limbă expresivă, bogată, deplină.
Avem multe care îi atrag și fascinează pe ceilalți, pe care le cred "exotice".
Nu, nu suntem mai grozavi decât alții, dar nici nu avem vreun motiv de rușine în fața Lumii.
Deși alegem să le copiem și împrumutăm pe ale altora, știm încă să ne bucurăm de ale noastre, care nu sunt puține și care ne leagă cu rădăcini adânci de propria istorie.
Avem Meșterul Manole, Sînzienele, Călușarii, Sorcova, Ouăle încoindeiate;
Avem Colindatul, Scăldătoarea, Ceramica de Horezu, Fetele de la Căpâlna;
Avem Zburătorul, Rusaliile, Ciocârlia și Rapsodiile, Porțile de Maramureș;
Avem Ia națională, Carul cu boi, Dragobetele, Bradul, Miorița,Trei Ierarhi;
Avem Luceafarul, Doinele, Nuielușa lui Moș Nicolae, Ursitoarele, Masa Tăcerii.
Avem Mărțișorul, simbol al iubirii și purității deopotrivă, al primăverii mult așteptate.
Avem nu (doar) datoria ci mai ales onoarea de a le descoperi, de a nu lăsa nimic din toate astea în urmă, de a le păstra vii, de a ni le apropia de minte și mai ales de inimă, pentru a ne putea înțelege cu Adevărat trecutul.
