Ispita îndoielii

agățată-n copaci
Luna măsoara celelalte minuni
cum curg în Adevăr.

și simt cum încă
mă mai dor
nopțile de Sînziene
din copilărie.
atât aș vrea:
să împart un măr
la două cuvinte
și să le rostesc
cu glasul tău,
mâine.

"Ploaia care va veni..."

Poate nu e (doar) ploaie - "circuit al apei în natură" așa cum am învățat la școală.  Poate nu e doar fenomen atmosferic, produs de două mase de aer diferite care s-au întâlnit întâmplător.
Eu cred că sunt (și) lacrimi. Lacrimi de femei unite într-un "circuit al sentimentelor în natură": lacrimi de fiice, de mame, de soții, de bunici, de iubite, de prietene sau femei care nu s-au văzut niciodată, dar care simt la fel. Picături de viață. Lacrimile lor de griji și așteptări, de speranțe și reușite, de bucurii sincere sau dureri nespuse. Lacrimi despletite, sub formă de ploi curate, menite să liniștească; sau năvalnice, de furtuni aprige, care schimbă totul în jur.
Stropi vii, ca atingerea blândă pe un obraz adormit de copil încă mic.
Stropi de zbor.

Timpurile copilăriei

Ce frumoși sunt copiii
când mușcă din stele
și le curge fericire
pe umeri!

Timpul nu uită. Așterne însă încet, peste toate, un alt fel de a privi lumea, de a o înțelege, de a o accepta.
Și dacă ai norocul unei bune memorii, vei putea să te întorci uneori în momentele cele mai sincere ale trecutului: copilăria cea fără de vărstă.
Timpul din care porți cu tine chipuri, mirosuri și voci. Frânturi de suflet, locuri dragi, martori vii ai pașilor tăi.
Un amestec de imagini, sunete și senzații care te vor însoți pentru totdeauna.
Timpul meu prețios înseamnă imaginea nucului impunător, a florilor de tot felul care invadau grădina, a cărților care îmi deschideau universuri fantastice și care mi s-au lipit de inimă: Medelenii, Cireșarii, seria Alunel, Povești și Legende si Aventuri de tot felul. Închid ochii și revăd ceata de copii galăgioși, ieșiți la joacă "pe drum".Și îmi răsar in minte chipuri dragi care mi-au însoțit anii.
Mai înseamnă gustul acrișor niciodată regăsit, de bomboane usor fructate sau cel al ciocolățelelor învelite in staniol auriu. Și o mulțime de voci inconfundabile care mi-au bucurat duminicile: Alexandrina Halic, Sanda Țăranu, Florian Pitiș, Irina Margareta Nistor, Cristian Țopescu, poveștile și muzica care ieșeau din pick-up...
 Nu pot și nici nu vreau să compar "atunci" cu "acum". Copilaria e frumoasă mereu. Eram poate doar un pic mai naivi, mai liberi.
Iar eu..."nu vreau să uit nimic... dîndu-mi bătaia inimii, din nou, copilăriei, tinereţii... e ceasul întoarcerii în timp... umbre am şi eu, umbre ai şi tu, cititorule, frate al trecerii mele". (I.Teodorenu)