Dar am simțit-o cu adevărat de-abia azi când am lăsat-o să mă îmbrățișeze, deschizandu-mi larg ochii, brațele, inima, ca pentru reîntâlnirea cu cineva drag, căruia ai atât de multe să îi spui...
Poate energia Echinocțiului care se apropie m-a făcut să îi simt prezența, poate doar mi-am lăsat emoțiile să mă respire... și i-am simțit parfumul amărui de nuci de-abia culese, gustul dulce-acrișor de măr copt în tihnă, atingerea tandră de eșarfă de cașmir, lăsându-mi toate simțuile inundate de bucuria regăsirii, presimțind mirosul ploilor care vor urma..."și am venit/ cu frunze pe suflet".
Mi-am lăsat o clipă capul pe umărul ei arămiu, știind că nu de cuvinte e nevoie, ci de curaj pentru tot ce va fi să vină, cu batăi de inimă nouă, deplină.
Da, mi-e dragă toamna, dintotdeauna, ca și cum revenirea ei m-ar întoarce mereu către un sine tot mai îndepărtat, tot mai mic, tot mai viu.
