vineri, 30 aprilie 2021

Castele de ploi...

mă plouă cu silabe dinspre Babilon
și-mi sting pe buze sărutu-ți otrăvit
furat sub măști de bal, într-un salon
de-ndepartat castel, neasemuit...

dar nu mă doare frigul, tu mă dori...
cu-amarnica tăcere țesută peste umbre,
prin iatace goale adăpostind scrisori
pentru care timpul nu gaseste timbre...



sâmbătă, 10 aprilie 2021

Certitudini

vom avea mereu ce să ne spunem
ne vom durea, ne-om alunga, injust,
fără să știm că doar ne juxtapunem
croiți fiind dintr-un aluat vetust...

noi vom avea mereu adverbe potrivite
lipite pe retine, profund, fără-ndoieli
curgând domol din universuri infinite
spre lumi apăsătoare, cu alte rânduieli












miercuri, 7 aprilie 2021

Ramuri de iubire

Am citit până acum destul de mult, deși nu cât aș fi vrut.  Am văzut o mulțime de filme, am interacționat cu și mai mulți oameni, am ascultat mii de piese mai vechi sau mai noi, în toate limbile pământului, am vizitat diverse locuri.
Multe dintre aceste întâlniri au lăsat urme in mintea și sufletul meu... voci, imagini, gusturi, cuvinte, sunete sau gesturi mi s-au lipit de inimă pentru totdeauna
Dar una dintre cele mai frumoase metafore aflate vreodată mi-a fost povestită acum multi ani de o fosta colegă de serviciu. 
Într-o dimineață rece de toamnă, în timp ce pregătea micul dejun pentru băiețelul ei care de-abia intrase în clasa I, cel mic, un copil frumos, deștept și curios, s-a trezit devreme nerăbdător să ajungă la școală  și cu ochișorii încă somnoroși, desculț și-a lipit obrazul cald de pieptul ei i-a spus  îmbrățișând-o:
"Copacul meu credincios... Ramurica ta se clatină..."
În nesfârșita pădure în care lesne ne putem rătăci avem repere: rădăcini și ramuri prin/ din care să  ne hrănim cu iubire, curaj și mai ales cu Speranță.





luni, 5 aprilie 2021

Vechile furtuni

sunt floare pestriță în cea mai grea remiză 
și-n vechile religii sunt zână fara nume,
sub coduri de furtună sunt singura baliză, 
ce spre țărmuri noi ar vrea să te îndrume...