sâmbătă, 22 mai 2021

Ferestre-n timp

știu, am ajuns târziu la întalnire...
m-ai așteptat c-un secol prea devreme
nepăsător, destinul nu ți-a dat de stire
că mă tot încurcam printre trileme.

nu-mi amintesc nisipul ce curge înapoi
am cam întarziat în povestea asta...
eu mă despart de tine si mă dezic de noi
și fără îndoieli astăzi schimb fereastra.

nu drumul a fost greu, ci inegalul doi
iar dacă Zeus ar vrea să mă renască,
nu am destule lacrimi pentru atât noroi
și nici clepsidra nu vrea sa le primească







duminică, 16 mai 2021

Predestinare

femeile sunt ca ploaia, ca valurile 
ca strigătul ierbii tâșnind spre lumină 
când noaptea își varsă 
ultima picatură de îndoială 
peste ghemul neobosit al moirelor...





sâmbătă, 15 mai 2021

Vade mecum...

mă frige iubirea strivită
de-atâția ghețari fără rost
deși nu-ti fusesem ursită
eu Steaua Polară ți-am fost.

nu-i loc pentru noi în Olimp
azi plec către Polul Albastru
vii? îti voi fi cald anotimp
și cel mai dulce dezastru...






duminică, 9 mai 2021

Nopți de cireșar

în ropote de lună, scântei de-mbrățișare
tu mi te-ntâmpli iar nesocotind meniri,
când timpului îi smulgem o ultimă suflare
distanța dintre sorti sfidează mărginiri.

și peste-orice păcat dornic de-ndurare,
se-așterne ca o umbră a lumii judecată
eu nu mai cred în simpla întâmplare
ce ne rescrie viața bucată cu bucată...









luni, 3 mai 2021

Florile lunii

vor înflori salcâmii peste noapte...
noi tăcem ca într-un film prea vechi
cu gesturi mute, surde, amputate,
de albe flori ce nu-și găsesc perechi

vor izbucni mirați de-atâta iarnă
ce ne-a rămas pe chipuri, conturată
și pentru luna nouă ce se tot răstoarnă
mă tem că numai eu sunt vinovată....





sâmbătă, 1 mai 2021

Chipurile iertării

copacii dezbrăcați de anotimpuri
se învelesc tăcuți cu glasul meu
iar ploaia-mi scrie pe retină chipuri,
șoptindu-mi să-l alung pe fariseu...

sunt clipa care-și recunoaște vina,
sunt galbenul prelins din curcubeu
și urcă fără grabă tăinuind Lumina,
de Iuda ce se-ntoarce, mereu...