Toamna altfel

e-n glasul tău un timbru de arie solemnă
pecetluind răvașe ce nu-mi vor mai ajunge
și fără îngăduință la toamnă mă condamnă
când înspre noi lumina de abia mai curge...

***

în amurg

lanul de lumină și eu 

ca-nimeni-alta a ta.

Ursită

a trebuit sa mi te-ntâmpli
ca să-i dau rost acestei lumi,
din dafin să îmi faci cununi
și-apoi cu soare să mă umpli

a trebuit să-mi afli taina
și să o învelesti cu marea,
să-i furi necruțător lumina
iar mie să-mi ramâna sarea

au trebuit să curgă lacrimi,
să-i dau licorii gust de vin
și pentru-atâtea albe patimi
toți laurii ți se cuvin...

Aproape toamnă

se umple cerul de păsări ce îmi pleacă
și vara, pe sfârșite, mă scaldă în uitare
sub un oftat tradiv, de tragedie greacă
când zeilor, în vis, le cer din nou iertare

Gând de toamnă

aștept să-ți plac... 
fără de reparații serioase
și caut sinonim deplin 

pentru iubire,
când vara își dezbracă
rochia de matase
privindu-mi peste umăr
c-o ultimă-amăgire...

aștept să se întoarcă toamna-n joacă
să-i deslușim misterul într-un acronim,
să ne certăm, să râdem, să ne treacă
și doar în poezie să ne mai grăbim...

Chemare

stăruitor, Ullise imi cere să cobor
cu aripi noi, foșnind a nemurire,
apoi îmi tine predici despre zbor
dar îmi întinde mâna  fără șovăire...