Sunt un om norocos. Nu am stiu mereu asta, nu am crezut-o mereu, nu am înțeles-o întotdeauna. Acum stiu.
Undeva la finalul anilor '90, încurajată de profesorii de la vremea respectivă am mers în fiecare an la Urziceni pentru a participa la Concursul "Dor fără sațiu" cu bucuria adolescentului de a simți că face parte dintre cei care pentru care cuvintele au aripi.
Pentru mulțti ani, cu rare excepții, deși am continuat să scriu, nu am mai participat la astfel de evenimente însă mi-am făcut curaj să încep blogul, apoi să public.
Anul trecut, cam pe vremea aceasta, intrasem într-o rutină oarecum firească a vieții provocată mai ales de regulile noilor timpuri în care izolarea a devenit starea fizică și sufletească obișnuită.
Am simțit atunci nevoia să scriu mai mult, să împart cuvintele cu ceilalți nu doar pe pagina mea de Facebook sau pe blog. Am trimis un scurt mesaj unor oameni din oraș care ar fi putut fi interesați de asta, fără a cere o răsplată ci pur și simplu propunându-le spre publicare câteva texte. Cei mai mulți nu mi-au răspuns deloc, alții m-au refuzat politicos, iar singura revistă de profil de la noi s-a supărat că nu am trimis textele în word ci în pdf, apoi am stabilit de comun acord ca nu suntem pe aceeasi lungime de undă și mi-am spus că poate nu este cazul să mă rog de nimeni, fiecare știe mai bine ce/ cine trebuie/ merită publicat. Și o vreme m-am întors la rutină însă am continuat să scriu, pentru că nu îmi pot imagina rutina altfel, chiar dacă (încă) nu înțeleg orgoliile și încrâncenările în poezie.
În primăvară am prins un strop de curaj și într-o sâmbătă mi-a trecut princ cap să arunc o privire pe site-urile de profil să văd ce se mai întamplă în acest domeniu, ce concursuri literare se mai organizează.
M-am bucurat să văd că unul avea să se întample acasă, deși mi s-a părut puțin ciudat să ai voie să înscrii o singură poezie. Cea pe care am trimis-o a câștigat Premiul al III-lea. Și m-am întrebat dacă pot mai mult. Așa am ajuns la Sebeș. Va râmâne, cred, cel mai neașteptat, important și drag premiu al meu. Din acel moment lucrurile s-au legat altfel în literatură... versurile mele au aparut în câteva antologii, au ieșit de la tipar Ispitele, iar o editură m-a invitat să le trimit noul manuscris când voi avea o formă finală a lui. Poate în primăvară.
Deunăzi am primit 2 exemplare din cel mai recent număr al revistei trimestriale Litera 13 care imi găzduieste poeziile de ceva timp... Pe pagina 18 se aștern cu emoție 4 dintre ele. Ediția în pdf poate fi citită
aici. Poate acasă, unde mi-ar fi plăcut să scriu, nu mai este loc și pentru mine dar nu mai necăjesc din cauza asta. Acum știu că sunt un om cu adevărat norocos.
Și vă rog să mă credeți... dacă ești puțin atent, pe o alee sau o stradă mai puțin aglomerată poți să auzi inima toamnei...
