Mai sunt câteva zile până în Septembrie, acest anotimp care mă fascinează, dintotdeauna... mi-am imaginat și dorit un mic volum (d)in care Toamna să respire Poezie... Și am reușit să-mi împlinesc (și) această dorință prin prietenia a doi oameni cu totul speciali.
Vă mulțumesc doamnă Cecilia Aurora Ilie pentru coperțile de excepție și ție, Dan Sîrbu, care ai așternut (cu răbdare și multă îngăduință) între ele preaplinul Rugii mele care mă rescrie uneori, curgând printre verbe precum un iureș de frunze...
Poate că toamna, asemenea vârstei, este de fapt o stare a spiritului, a inimii.
Senină să fie!🙂
...
fă-mă toamnă must ce fierbe,
fă-mă leac pentru uitare,
fă-mă scut de verbe acerbe,
fă-mă bulgăre de sare...
fă-mă toamnă strop de vin,
fă-mă poamă la fereastră,
fă-mă gând să mă închin,
fă-mă vers de doină-albastră...
