Majoritatea copiilor pot număra până la 10 în jurul vârstei de 2 ani și își pot spune vârsta folosindu-și degețelele, iar părinții verifică atent daca cel mic se încadrează în graficele de creștere potrivite.
La școală învățăm atât de multe lucruri despre ele, încât (cel puțin mie) ni se pare că totul se invârte în jurul lor, fie ele romane, arabe sau indiene, împărțite în tot felul de clasificări și sisteme complicate. Poate (și) de asta matematica nu este tocmai disciplina preferată a copiilor. Probabil din același motiv, unii găsesc plictisitoare și enervantă istoria, pentru care trebuie să țină minte o vreme tot felul de date pe care oricum le vor uita destul de repede. Totuși, istoria este o poveste frumoasă, chiar și plină de date... matematice.
Așadar, cei mici sunt învățați să deosebeasca bancnotele, să memoreze tabla înmulțirii, câteva numere de telefon în caz de urgențe și să își dorească să ia note cat mai mari.
Când esti tânăr, vorbești despre cifre și numere cu lejeritate.
Nu ai o problemă în a-ți dezvălui numărul de la pantofi, vârsta, numărul de telefon, dioptriile, numărul tramvaiului cu care mergi acasă, anul în care ai absolvit liceul, ce IQ ai sau câte etaje poți urca fară pauză.
Cu timpul, anumite întrebari despre numere încep să-ți fie incomode: "câte kilograme ai, câti iubiți până acum, ce număr porți la jeanși, cât au costat pantofii tăi preferați sau câte ore de sport faci pe săptămână? "
Iar unele întrebări te pun de-a dreptul în dificultate: "cât caștigi, câți prieteni adevărați ai, câte cărți ai citit în ultimul an? "
Și te gândești dacă nu cumva toți avem un "dosar secret" care chiar ar trebui respectat.
De la o vreme însă, nu prea iți mai faci griji pentru numărul de calorii al unei înghețate, codul numeric personal (al tău sau al altora), mici sau mari defecte, ba chiar începi să faci glume despre ele:
"De ce te-ai indrăgostit de mine?
Din cauza ochilor...
Îți plac ochii mei?
Nu. Purtam dioptriile nepotrivite..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu