Luna indigo

Vara celor 100 de ploi, celor 100 de focuri

Credem, vanitoși, că ni se cuvine totul. Că putem totul. Că știm totul. Că merităm totul. Că avem dreptul să folosim orice, oricând, după bunul plac și după propriile capricii. că suntem liberi să luăm de la viață nu cu două, ci cu 10 mâini. Suntem orbi și nu ne dăm seama de asta nici legați la ochi.
Omul modern, hedonist și  lacom, a găsit infinite căi de a distruge natura, de a o supune.
Dar toate greșelile ni se întorc ca un bumerang, căci natura nu poate accepta la nesfârșit, nu ne mai poate ierta. Sunt lecții pe care multe generații , prezente și viitoare, trebuie să le învețe, să le trăiască, să le plătească.
Iar prețul este enorm, dureros și definitiv.

Scrisoare pentru cândva

"Nu ți-as scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoșii au cântat de trei ori în noapte  -
și-a trebuit să strig..."

Era oarecare agitație în holul hotelului. Freamăt de turiști grăbiți. Așteptam să fim cazați, un pic obosită de pe drum, un pic nerăbdătoare să revăd marea...conectat la rețeaua wirless a hotelului, telefonul a început să mă anunțe că am noutăți de citit pe diverse site-uri. Am rămas fără reacție câteva secunde, șocată de cuvintele care mi se tot izbeau de retină, sperând să  ...ne scrisesem pe messenger cu doar câteva zile înainte; erai vesel, îmi povesteai cu nerabdare că vei pleca poate de tot cu familia în Franța, te tachinasem că tu habar n-ai franceză, ba chiar îți scrisesem cateva replici în limba lui Voltaire, încurajându-te că vei putea învăta repede tot ce va părea greu și nou la început. Nu-mi imginasem că  va fi un rămas bun. Telefonul deștept mă anunța că nu mai ești iar mie mi se părea o glumă sinistră. De-abia împlinisei 47 de ani. 
Nu există nici un moment potrivit pentru o despărțire. Nu ne instruiește nimeni pentru asta. Nu ne avertizează, nu ne învață cum să reacționăm. Știu, nu ne promite nimeni eternitatea, dar nici nu ne pregătește pentru ea. 
Îmi lipsesc conversațiile noastre, umorul tău ironic, felul în care știai să îmi dai curaj, când iți spuneam uneori că e greu: "Ce-ți veni? Bagă-ți mințile-n cap, dă-te cu ruj, zâmbește și uită-te doar înainte! Musai inainte"
În acel august trist, ți-am scris Fata cu copacii... La ceva timp după, pentru că așa a fost să fie, mi-am dorit ca fiul meu să aibă numele tău, cu speranța că poate astfel va avea un pic din personalitatea, din sufletul și mintea ta.
Ne împrieteniseră, cu mulți ani în urmă, pasiunea pentru cărți, pentru Dilema, pentru aproape aceeași muzică, aceleași filme...Nu ți-am spus, in ultimii 15 ani, cel puțin nu în cuvintele astea, cât am apreciat prietenia ta, umorul un pic englezesc, cinismul tău voit care-mi făcea bine și mă scutura de toate naivitățile și iluziile asupra lumii. Nu ți-am mulțumit. Sper că tu știai, cumva, toate astea. Îmi număr adevărații prieteni pe degetele unei mâini dar nu sunt convinsă că le mai acopăr pe toate. Și îmi lipsești.
Azi ar fi fost ziua ta... iar eu nu mai pot să fac altceva decât să sper. Cândva.
 

 

Little black/red/blue/purple dress

Am putea presupune că pentru a-și face curaj, înainte de a mușca din măr, Eva s-a privit puțin, pe furiș, în oglindă. Și că acest gest s-a întipărit pentru totdeauna în ADN-ul tuturor urmașelor ei. Iar de câteva mii de ani încoace, privindu-se în oglinzi mai mari sau mai mici, femeile nu încetează să-și caute frumusețea. Culoarea.
Cu (foarte) puține spre deloc excepții, femeilor le place să cumpere. Să probeze. Să asorteze.Să miroasă testere. Să încerce. Să caute ore/ zile la rând rochia fără cusur, pantofii potriviti, cerceii asortați, nuanța cea mai potrivită a părului, a fardului, parfumul perfect, poșeta ideală, etc.
Dacă în Evul Mediu astfel de obiecte erau considerate diabolice și evident interzise, riscând să fie judecate pentru... vrăjitorie, azi pare de neconceput ca o femeie să nu le fi folosit măcar o dată, mai ales că au la îndemână o mulțime de surse de inspirație.
 Da, tinerețea durează vreo câteva minute iar frumusețea (poate) un pic mai mult, însă femeile și-au câstigat dreptul la un pic de cochetărie, un strop de vanitate și puțină culoare-n plus. Și cum nu există o rețetă universală, în afară poate de dictonul latin "Est modus in rebus!" fiecare femeie învață, cu timpul, ce îi place, ce i se potrivește sau ce poate să poarte, pentru a-și putea zâmbi (d)in oglindă, șoptind:
"Rămâi clipă, ești atât de frumoasă!"

Despre jucării, culori și fluturi

 Au trecut mai bine de 17 ani de când mi-am făcut curaj și am trimis primele rânduri pe adresa redacției revistei Dilema (Dilema Veche de azi). Cu ingăduința redactorilor, toate scrisorile trimise (câte una în fiecare an) și-au găsit loc în rubrica "Dilematici de pretutindeni, vă ascultăm". La începutul lui 2005, gândurile mele se îndreptau către povești și jucării...Au fost nu 7-8 ci 4, respectiv 12 ani. Da, timpul găsește întotdeauna o cale. Iar "dacă ai suficientă răbdare, orice carte citită  îți va fi utilă..."

Revista "Dilema", Nr.59 4-10 mart. 2005 - Amorul literar românesc

Un adevărat copil

Copiii... am vîrsta la care mi-i doresc, dar gîndindu-mă la asta, mi se strînge un pic inima. Voi fi oare în stare să cresc un copil în lumea aceasta în care Raiul pare să fie la o apăsare de mouse, în care trebuie să fii mereu cu un pas înaintea celorlalţi, lumea lui "a avea", a lui "a învinge", lumea cuceririlor şi a ispitelor de tot felul? Sînt un pic naivă, uşor demodată, conştientă însă că lumea se schimbă şi că e firesc să fie aşa, fără a avea pretenţia de a da drept exemplu lucrurile de "pe vremea mea" (nesuferită expresie!). Nu ştiu cui ar trebui să-i mulţumesc (dar o fac cu toată convingerea) că m-am născut într-un timp care m-a lăsat să fiu copil. Să fiu cu adevărat copil.Şi-mi doresc măcar atît: să vă pot scrie peste vreo 7-8 ani, că am cui să citesc poveşti, că e nevoie să cumpăr jucării şi cărţi nu doar CD-uri cu jocuri din ce în ce mai complicate, că nu sînt (chiar de tot) copleşită de dilemele statutului de părinte.
P.S. Căci nu ştiu, în limba română, cărţi pentru copii/adolescenţi mai expresive decît cele ale lui Ionel Teodoreanu. Poate de aceea "nu vreau să uit nimic... dîndu-mi bătaia inimii, din nou, copilăriei, tinereţii... e ceasul întoarcerii în timp... umbre am şi eu, umbre ai şi tu, cititorule, frate al trecerii mele". 

Descătușare