joi, 14 februarie 2019

Iubirea și pantofii

Pășim pentru prima dată desculți. Ajutați, susținuți, ghidați, priviți cu dragoste și bucurie.
Tălpile goale ating pământul iar iubirea este sinceră, simplă, necondiționată și infinită.
Primii pantofi trebuie aleși cu grijă. Pașii încă nesiguri ai celor mici au nevoie de încălțăminte bine croită, perfect potrivită , comodă și nu în ultimul rând frumos colorată.
Da, primii pași pe cont propriu sunt foarte importanți. La fel și primele momente ale iubirii. Puțin timidă, încă nesigură, descoperind ceva nou despre ceilalți și mai cu seamă despre sine, căci inima știe să bată în mai multe feluri.
Când copilul poate și vrea să alerge are nevoie de o pereche mai robustă de încălțări care să facă față jocului îndelung, băltoacelor de după ploaie, mingiilor de tot felul.
În egală măsură, iubirea devine zburdalnică, mai puțin atentă la detalii, mai cu capul în nori, mai cu fluturi.
Asemenea Cenușăresei din poveste, adolescentul are nevoie de cei mai cool adidași, cele mai la modă sandale sau cele mai traznite ghete.
Și dragostea  trebuie acum să impresioneze. Să convingă. Să demonstreze.
Uneori pantofii preferați pot fi încăpățânați. I-ai căutat ceva timp, i-ai probat  și totuși te strâng, te bat un pic, dar nu poți renunța la ei. E nevoie de timp. Câteodată îți vine să te descalți, să o iei de la capăt, să mergi iar cu picioarele goale prin iarbă. Ce ușor era...Cumva însă, te vei obișnui cu ei sau ei vor mai ceda puțin și îi vei mai purta o vreme știind că uneori e dificil să înlocuiești.
Este greu să înțelegi cu adevărat sentimentele altcuiva dar și să-i porți pantofii.
Iubirea cere efort, mici compromisuri, răbdare și timp. Nu poate fi nici perfectă nici comodă în fiecare zi. Zboară, doare, este nesigură, te înalță, atrage complimente, îți dă lecții, te face fericit, se schimbă și te schimbă. Mereu.
Cum de la un moment dat vei purta aceeași mărime, îți vei alege încălțămintea cu grijă, o vei așeza în cutie atunci când nu o porți și te vei strădui să reziste cât mai multe anotimpuri. Unele vor trece testul și se vor dovedi trainice, de calitate. Altele te vor dezamăgi de la prima întâlnire, de la primul drum mai lung.
Apoi, le vei fi încercat pe toate. Ai învățat să porți atât papuci de plajă sau adidași super comozi cât și botine cu platformă sau pantofi stiletto.
 Ai învățat să alegi.
Ai învățat să dăruiești, să acepti, să aștepți, să crezi.
Și poți să spui zâmbind:
Iubirea este o pereche de pantofi.


Un comentariu:

  1. Ce bine ar fi sa probezi iubirea ca pe pantofi!!! Poate asa vom putea face alegeri bune in viata. Si in iubire si cu privire la pantofi! ☺

    RăspundețiȘtergere