Florile visării

noaptea sunt doar a florilor celeste
iubita haihui din vacanța de vară,
din cea mai simplă și caldă poveste
când timpul în fluturi  se măsoară

Păduri de demult

îmbrățișez acest copac
cu sfială,
cu toate inimile
care n-au putut
să mă cuprindă.

sunt doar o frunză
între zbor
și celălalt nezis.

Ce mai este de spus?

Deunăzi, într-un schimb de gânduri cu cineva despre care nu știu încă prea multe lucruri, am venit cu rugamintea de a nu aborda deocamdată două subiecte mai sensible: religia și politica.
Replica imediată a fost:
Și atunci ce mai rămâne?
Am răspuns dintr-o suflare, de teama de a nu strica poate începutul unei prietenii:
Despre orice altceva, oricât de diferite ne-ar fi cele două.
Despre toate în care este nevoie de mai mult noi.
Bucuriile de zi cu zi.
Concepția despre lume și viață...
Oamenii care dăruiesc.
Cititul care îmbogățește
Îmbrățișările care dau curaj.
Filmele care picură povești sau lecții de viață.
Călătoriile care ne-au adus până aici.
Culorile care ne învelesc inima.

Arta care înnobilează.

Ploaia care doare.
Muzica, cea care înalță și liniștește.
Pădurile care n-au putut să ne înțeleagă.
Vorbitul, care vindecă

Florile care înveselesc privirea.
Scrisul care eliberează.
Luna care șterge lacrimi.
Despre insomnii, dileme, amintiri, dorinte și înfrângeri.

Despre toate felurile de Iubire, cea care face Soarele să răsară.


(sursa foto: Fine Art America)

***

zâmbetul copilului -
singura dimineață
spre care știu să alerg.

Ploi de cireșar

aș fi putut să te aștept
chiar dacă tu m-ai nevăzut...
și-n simplu conjunctiv perfect
am pus doar verbe la trecut.

ai fi putut să-nveți să-mi vii
când în zori cocoșii-au cântat
dar dinspre ploile-ți târzii,
doar aspre cețuri s-au lăsat....

Vivir para contarla

Când i-am auzit numele pentru prima dată, mi s-a părut că sună ca un vers de melodie ori ca un titlu  de poem. Eram în liceu și unele dintre cele mai interesante ore erau cele de Literatură Universală.
Aș fi renunțat la alte câteva discipline doar pentru a avea mai multe ca acelea...
Poate și pentru că profesoara noastră, care predase și limba rusă, ne vorbea cu însuflețire despre fiecare autor în parte, îndeosebi despre clasicii ruși dar și despre poezia arabă sau japoneză. Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru întâlnirea cu Omar Khayyam, cu poezia haiku, cu Cehov și multi alții.
Prin a XI-a, când ne-a povestit despre Gabriel Garcia Marquez am imprumutat de la biblioteca școlii Un veac de singurătate. Mărturisesc însă că am reluat acest roman impresionant vreo 7-8 ani mai târziu, când l-am înțeles altfel. Între timp, am mai citit : Dragoste în vremea holerei, Toamna Patriarhului, Despre dragoste și alți demoni.
Laureat al Nobel-ului în 1982  acest prolific scriitor columbian merita studiat , citit si recitit ...
Un lucru cu care ne putem lauda: norocul de a-i fi contemporani lui G.G.Marquez.
Azi am terminat de citit A trăi pentru a-ți povesti viața, titlul original Vivir para contarla, apărută în anul 2002, un roman autobiografic,  un amalgam surprinzător de amintiri, emoții și trăiri.

Silabe otrăvite

ne renegăm, ne-nfrângem permanent
și-l despărțim pe noi în clipe otrăvite
deși l-am statuat pe-un singur pergament
vânăm avizi himere, cu gesturi potrivite.

absente anotimpuri grăbite se succed
doar vara asta nouă ne bântuie apusul,
și-n palma ta fierbinte tresare încă umed
pumnalul iscusit ce-mi sfâșie trecutul...

***

în irisi stau poveștile tăcute
ce învelesc iubirile-amânate
și ravășind scrisorile pierdute,
tânjesc parfumuri fermecate...

***

- Cine plouă, mama?
- Iubirile amânate.
- Cu ce plouă, mamă?
- Cu neîntrebări.

***

îți sunt de-o vreme un simplu capriciu
sub verbul aprins din lectura de seară,
hrănind amintirea prelungului viciu...
sunt glasul flămând de cireașă amară.

Flori nespuse

va mai veni o ploaie
cu stropi de vin burgund
ce vor urca, șuvoaie,
în visu-mi floribund...
și inundând petale
de dalii amărui,
vor revarsa pocale
în toamna cea căprui...

Verbe

uităm.
ce binecuvântă-ngăduință
ne curge printre gânduri
ca o izbăvire
și ne împarte zborul
- potrivnica sentință:
venim.
strigăm.
iubim.
plecăm.

***

licuricii
îmi sărută  înserarea
- preludiul nopții.

Parfumul ploii

m-am pregătit de ploaie.
cu toate simțurile,
în rochia amplă
cu falduri rozalii,
în care s-au adăpostit
clandestini, bujorii.

din amintirile lor
voi scrie curând
un manual de fericire
alternativă
pe care îl voi lăsa
în cutia poștală
a nimfelor...

Frânturi

a mai trecut o ploaie, la fel ca celelalte.
clepsidra, obosită, aproape de sfârșit
își numără nisipul din clipele-amânate
și plină de iubire, tânjește-un răsărit....

Autoportret

sunt ancora stingheră
ramasă pe uscat,
sunt țărmul de departe
uitat cândva de mare,
sunt versul cadențat
cu șoaptele impare,
când pescărușii nopții
cu sete l-au țipat...

Celaltă față a monedei

Este un subiect controversat. Este un subiect aproape tabu chiar și în timpurile noastre. O bătălie plină de prejudecăți și stereotipii. Este o discuție veche însă mereu actuală care a fost de fiecare dată amânată și privită ba cu prea mulă îndârjire, ba cu nejustificată indiferență.
Dar este ceva despre care și eu am o parere. Mai ales acum, că am copii și văd că ei crec atât de repede.
Când l-am născut pe fiul meu la Maternitatea Giulești la finalul lui 2017 mă apropiam în viteză de 38.
Fiind un spital de stat și de urgență la Giulești ajung tot felul de cazuri.
În aceeași după-amiază cu mine o adolescentă de 17 ani a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, cu ajutorul medicului de gardă căci nu avusese de-a-lungul sarcinii un medic al ei.
Ne-am întâlnit timp de câteva zile la fiecare 3 ore când mergeam să hrănim copiii: un copil mare ținând în brațe, ca pe p păpușă, un alt destin.
Copila era frumoasă, slăbuță, cu ochii mari, verzi, cu un zâmbet timid. Când și-a luat pentru prima dată fetița în brațe a privit-o senină, tinând-o puțin stângace temându-se parcă să nu îi facă rău. Mi-a trecut prin cap că așa îmi ținusem și eu primul copil, deși aveam 29 de ani când se născuse.
I-am zâmbit cu drag și am încurajat-o că totul va fi bine gândindu-mă că fata asta frumoasă și atât de tânără mi-ar putea fi fiică și că m-ar fi putut face bunica la nici 38 de ani. Nici nu cred că își dădea seama cât de curajoasă fusese să poarte sarcina, să nască natural, să se ridice și să își hrănească fetița.
Am întreba-o dacă are cine să o ajute cu bebelușul și mi-a spus că ambele familii se vor implica în creșterea micuței. Era, în cele din urmă un caz fericit.
Dar... totul se întâmpla prea deveme și prea repede  în viața acelui copil mare, sărind etape firești în dezvoltarea fizică și emoțională, așa cum din nefericire se întâmplă cu multe adolescente, dintotdeauna, oriunde în lume.
Fără să judec, fără să acuz, fără să stigmatizez sau să caut vinovați, cred că este nevoie, din ce în ce mai acut, de educație sexuală atât in familie cât și în școli (cu ajutorul și implicarea celor care au astfel de competențe), de prevenție și informare, începând cu vârsta la care copiii sunt vulnerabili în fața alegerilor greșite, a lipsei de modele și de informare, a vieții pe care nu o înțeleg pe deplin.

Lecturi de vară pentru pici

Dacă ați plantat vreodată ceva și ați așteptat să înflorească/ rodească.
Dacă ați așteptat îndelung o scrisoare de departe.
Dacă ați călcat o hăinuță de copil mic, cu volănașe și pense și alte detalii fermecătoare.
Dacă ați gătit măcar o dată ceva după o rețetă de genul un varf de cuțit de sare roz, o linguriță rasă de praf de nu-știu-care, 3 cuișoare și 7 picături de... apă de trandafiri.
Dacă ați asamblat un lego mic ori ati cusut un goblen sau ați reușit un origami.
Ori un puzzle din acela imposibil cu 1000-nu-știu-câte piese, formând un cer înselat.
Dacă ați făcut oricare dintre acestea, v-ar plăcea să răsfoiți împreună cu cei mici o poveste plină de culoare și magie din Valea Răbdării.
Căci pentru fiecare dintre ele a fost nevoie nu doar de pricepere sau îndemânare și timp cât mai ales de rabdare, o virtute greu de învățat.
Erus și Valea Răbdării (autor Alec Blenche, Ed.Curtea Veche 2016) poate fi o lecție sub forma unei călătorii, cu sfaturi și pilde, cu bucurii sincere, însoțite de ilustratii minunate (Doina Zavadschi) foarte potrivită copiilor de 7-12 ani (chiar mai micuți citită de bunici, părinți sau frații mai mari, căci "Totul se crește cu iubire și răbdare").

Apus

în larg,
nesfârșitul Adevăr
înghițind corola sângerie
a lumii.

Zbor

ne risipim în fulgi de păpădii
și vântul din urmă ne strigă
pe nume de alint, de fii și de copii
când facem din iubire verigă...