Petale de tăcere

eu muzică îți sunt dar niciodată cerul
și din orchestra toată singura vioară
ce fără de arcuș așteaptă lutierul, 
când tăcerea lumii iar te înconjoară

Flori de lună

nu mă-ntreba ce am făcut cu vara,
nu-mi cere socoteală pentru flori,
aprinde luna, umple-mi călimara
și uită pentru-o vreme să mă dori

căci nu mai stiu în umbra cărui vis
am tăinut tăcerea albastră a lumii,
crezând în jocul devenit catharsis...
noi ce am fost: pionii sau nebunii?

***

n-au mai rămas prea multe de spus
în vara răpusă de dor clandestin,
de scris mai e totul dar timpul s-a scurs
și doar de tăcut mai este puțin...