***

ghicește-mi toamnă blândă  în cafea
și picură-i în umbre sămânța de noroc
apoi la drum de seară, cu glas de catifea,
să măsluiești amarul din ghioc...

Rugă toamnei

fă-mă toamnă dor de ducă,

fă-mă piatră grea de moară,

fă-mă miez amar de nucă,

fă-mă strună de vioară…

fă-mă toamnă vânt ușor,

fă-mă frunză amăruie

fă-mă ploaie într-un nor

fă-mă galben de gutuie...

fă-mă toamnă must ce fierbe,

fă-mă leac pentru uitare,

fă-mă scut de verbe acerbe,

fă-mă bulgăre de sare...

fă-mă toamnă ochi de apă,

fă-mă ciutură-n fântână, 

fă-mă lacrimă sub pleoapă,

fă-mă ghem netors de lână...

fă-mă toamnă strop de vin,

fă-mă poamă la fereastră,

fă-mă gând să mă-nchin,

fă-mă vers de doină-albastră...

fă-mă toamnă bob de mir,

fă-mă slovă pe icoană,

fă-mă iz de trandafir,

și-apoi dă-le de pomană...

Naufragiu

te uita-n urmă, mare...ramâne dintre toate
un îngânat de valuri rostogolind tăceri...
și-un plâns domol de tărmuri neiubite
sub galbenul oftat al altor foste veri...

Când (îți dai seama că) nu mai ești copil?...

Probabil la această întrebare exista o mulțime de răspunsuri diferite, subiective și sincere, din motive la fel de firești și de reale... Când îți faci buletin, când te îndrăgostești prima dată, când îți pierzi bunicii, când treci printr-o situație grea care iți schimbă viața, când împlinești 18 ani, când devi părinte, când pleci de acasă, când începi să muncești și vezi cât este de greu, când te desparți de părinți, când viața decide...

Poate și pentru că erau foarte tineri când ne-am născut eu și fratele meu, părinții noștri nu ne-au obișnuit să le spunem și lor Sărut mana, așa cum am fost învățați să le spunem bunicilor, nașilor, alor rude mai în vârstă, vecinilor și în general tuturor persoanelor adulte cu care interacționam, așa cum se obișnuia înainte de '90. Nu știu câți dintre copiii de azi mai sunt învățați cu această formulă de salut, care păstreză ceva din simplitatea si buna cuviință a unor generații care nu mai au cum să se repete.

Cu bunicii am multe amintiri chiar daca i-am pierdut pe toti inainte sa împlinesc 14 ani, vârsta la care ești la granița fragilă dintre copilărie și necunostutul care stă gata să te copleșească, dar înțelegeam că despărțirile sunt pentru totdeauna.

Azi, când nu îmi ajung degetele unei mâni pentru a spune "Sărut mâna", știu că mai sunt copil doar puțin, cât să mă agăț de Speranța că prin amintiri suntem de fapt, fără de sfârsit...

În memoria nașei mele... Sărut mâna!