Toamna, uneori

un singur val de toamnă mă mai știe
și un catarg prea vechi, uitat la țărm
o singuă poveste dintr-o mie
când nu pot pescărușii să-i adorm

citește-mă mereu doar printre valuri
ce-ți poartă întristările spre Rodos
râvnind îmbrățișarea altor maluri
când arca lumii-ți este de prisos...

Foșnetul lumii

același cer lila, doar altă gară...

eu nici nu mai știu pe cine aștept
iubirea, bolnavă, trage să moară
abia zvâcnind în subjonctiv perfect

același plâns sub lanuri de lavandă 
eu nici nu mai știu ce verb mă rostește
și-mi coase destinul cu fir de olandă...
din șoapte de flori ce vis îmi urzește?

Toamnei

iubim grăbiți, în goana unui ceas
visăm putin, trăim pe apucate...
 și în vâltoarea timpului rămas

Mărită Toamnă, fă-ne tu dreptate!