Foșnetul lumii

același cer lila, doar altă gară...

eu nici nu mai știu pe cine aștept
iubirea, bolnavă, trage să moară
abia zvâcnind în subjonctiv perfect

același plâns sub lanuri de lavandă 
eu nici nu mai știu ce verb mă rostește
și-mi coase destinul cu fir de olandă...
din șoapte de flori ce vis îmi urzește?