***
se revarsă toamna pe surâsul zilei
că o îmbrățișare , scut de vremea rea...
dar la ivirea lunii, în cutia milei,
de-abia mai lasă timpul, avar, cate ceva....
Inima mea are ieșire la toamnă... la marea ei de frunze căzute la întâmplare, la oceanul ei de liniște arămie, la literele rostogolite printre ploi...
Inima mea vede in spatele ferestrelor scările ridicate odinioară de alți visători care duc către cer...
Inima mea petrece zborul cocorilor, nu cu tristețe ci cu certitudinea întoarcerii, așa cum marinarii sunt așteptați mereu la mal de cei dragi...
Iar azi, în prag de noi începuturi pentru amândoi, inima mea bate din nou la porțile școlii, cu emoția niciodată uitată cu adevărat, cu speranța că fiecare dintre ei va descoperi înăuntru trepte și căi care să îi ducă cu bine spre toamnele lor...
... probabil una dintre cele mai frumoase melodii care mi s-au lipit de inimă.
https://www.youtube.com/watch?v=7Q9dXn4-NKI
Pictura: Cecilia Ilie
... am scris de (poate prea) multe ori că cele mai dragi flori îmi sunt freziile iar pe locul doi toate celelalte, indiferent de culoare sau de anotimpul și locul în care le-a fost dat să înflorească. Unele sunt foarte iubite, altele nu sunt atât de populare sau trec ușor neobservate... Cred, de pildă, că li se face garoafelor o mare nedreptate, fiind asociate mai degrabă cu tristețea... mie îmi amintesc însă de primăverile din grădina bunicilor când garofițele aveau fără îndoială cele mai parfumate petale și mă duc mereu cu gândul la tablourile lui Ștefan Luchian (01.02.1868- 28.06.1916), marele nostru pictor care le-a redat atât de expresiv eleganța... le dăruiesc rar spre deloc, le caut însă mereu în buchete, în notele unui parfum pe care aș vrea să îl încerc iar azi le-am cumpărat pentru mine. Pentru că uneori cele mai simple si frumoase bucurii (putem să) ni le facem singuri! :)
Am promis cândva că voi scrie uneori nu recenzii, căci nu am pregătirea necesară, ci recomandări de lectură, după impresiile cărților citite personal. Acum mai bine de 20 de ani am primit cadou de ziua mea, într-un început de an, această carte cu totul diferită de ceea ce citisem până atunci. Primele 30-40 de pagini m-au intrigat, îmi amintesc că am vrut să renunț dupa primele câteva. Povestea însă m-a convins să o citesc cu răbdare și curiozitate. Pe parcursul lecturii am zâmbit, m-am entuziasmat, am plâns mult. De atunci am recomandat-o spre citire/ cadou oricui mi-a cerut părerea în această privinșă și pot spune azi că este una dintre cele mai de dorit cărți în biblioteca cuiva, cu atât mai mult dacă are în preajmă copii măricei. Exemplarul meu era tipărit la Humanitas, în colecția Cartea de pe noptieră, acele bijuterii format mic care se aliniază cuminți pe un raft îngust. Am împrumutat-o cuiva și așa cum s-a întâmplat și cu alte cărți dragi, nu s-a mai întors la mine însă nu îmi pare rău.
Exemplarul din imagine îi aparține fiicei mele, l-a primit recent de la Secret Santa (îi mulțumesc pe această cale) și este o ediție deosebită , cartonată, bine cusută, sub sigla Editurii Art, colecția Young.
A început deja să o citescă și a avut aceeași dorință de a renunța după primele pagini însă (sper că) am răzgândit-o.
Flori pentru Algernon este un roman scris de Daniel Keyes in anul 1966 și a avut până acum 2 ecranizări în 1968 și în anul 2000.
Charlie Gordon și Algernon devin pe parcursul cărții simboluri ale curajului de nu renunța, de a evolua, de a înfrunta noi provocări, de a face față durerosului Adevăr fără a se teme de necunoscut.
O carte despre iubire, prietenie și acceptare.
Ocarte care se află negreșit într-un top 10 subiectiv și personal
De (re)citit la început de an, de dăruit, de lipit de inimă.
