Aud tot mai des în ultimii ani că vârsta este, de fapt, un număr...
Azi pentru mine, un număr par, simetric...
Dar în numărul acesta sunt toți ai mei... sunt bunicii și părinții și fratele și nepoții și copiii mei... sunt toate aminitirile mele și toate poveștile lor și acrimile lor știute sau nu... în sângele meu se amestecă vârstele lor, bucuriile lor, bolile lor și toate spaimele care le-au atins vreodată sufletul...
Între cifrele acestea sunt furtunile și înseninarile mele, miile de km cu trenul, despărțirile mele definitive sau noile începuturi, iubirile pierdute, iluziile vindecate, prăpastiile și piscurile, prieteniile care îmi dau curaj și aripi, Oamenii aceia care mi-au șters lacrimile și mi-au șoptit că va fi bine...
În numărul meu sunt holurile pe care am așteptat răspunsuri, nopțile de la Fundeni, sunt medicii care au schimbat de câteva ori viețile lor și pe a mea, sunt rugăciunile de la Mama și copilul, sunt strigătele lor de bun găsit și noptile lor nedormite când palma mea învățase pe de rost cum se simt 40, 39, 38 de grade... Sunt primii lor pași, primul lor "de ce", primele lor amintiri.
În el sunt dascălii mei la toate vârstele, sunt toti cei care mi-au întins o mână sau două de ajutor fără a aștepta vreo răsplată, care m-au întrebat din când în când cum îmi este, sunt cei care mi-au zâmbit fără să mă cunoască sau care nu mi-au mulțumit niciodată, care m-au căutat doar pentru a rezolva ceva și cei care m-au uitat...
În iernile acestea sunt oamenii care mi-au zâmbit, cei care m-au durut, care m-au îmbrățișat și citit (mai) ales în ultimii 10 ani, care mi-au dăruit cu generozitate din ființa lor chiar dacă nu le-am putut întoarce gestul... sunt ferestrele caselor noastre în spatele cărora am așteptat dimineața, uneori cu teamă, alteori cu nerăbdare și speranță.
În acest "doar-un-număr" al meu sunt și numerele lor, 15 respectiv 6, astel încât numărul meu devine impar, mai greu, mai plin de iubire decât știu și merit să fiu...
În timpul acesta al meu sunt anotimpurile și cărțile mele care îmi țin laolaltă respirațiile, răsăriturile și apusurile inimii, versurile care m-au scris, metaforele îndelung căutate ori rimele care m-au găsit pe neașteptate, insomniile și dilemele mele.
Aici și pe blog sunt Cititorii ale căror accesări au trecut de 25.000 lecturi.
Iar toate acestea nu pot fi un simplu număr.
Nu (și) pentru mine.
Azi pentru mine, un număr par, simetric...
Dar în numărul acesta sunt toți ai mei... sunt bunicii și părinții și fratele și nepoții și copiii mei... sunt toate aminitirile mele și toate poveștile lor și acrimile lor știute sau nu... în sângele meu se amestecă vârstele lor, bucuriile lor, bolile lor și toate spaimele care le-au atins vreodată sufletul...
Între cifrele acestea sunt furtunile și înseninarile mele, miile de km cu trenul, despărțirile mele definitive sau noile începuturi, iubirile pierdute, iluziile vindecate, prăpastiile și piscurile, prieteniile care îmi dau curaj și aripi, Oamenii aceia care mi-au șters lacrimile și mi-au șoptit că va fi bine...
În numărul meu sunt holurile pe care am așteptat răspunsuri, nopțile de la Fundeni, sunt medicii care au schimbat de câteva ori viețile lor și pe a mea, sunt rugăciunile de la Mama și copilul, sunt strigătele lor de bun găsit și noptile lor nedormite când palma mea învățase pe de rost cum se simt 40, 39, 38 de grade... Sunt primii lor pași, primul lor "de ce", primele lor amintiri.
În el sunt dascălii mei la toate vârstele, sunt toti cei care mi-au întins o mână sau două de ajutor fără a aștepta vreo răsplată, care m-au întrebat din când în când cum îmi este, sunt cei care mi-au zâmbit fără să mă cunoască sau care nu mi-au mulțumit niciodată, care m-au căutat doar pentru a rezolva ceva și cei care m-au uitat...
În iernile acestea sunt oamenii care mi-au zâmbit, cei care m-au durut, care m-au îmbrățișat și citit (mai) ales în ultimii 10 ani, care mi-au dăruit cu generozitate din ființa lor chiar dacă nu le-am putut întoarce gestul... sunt ferestrele caselor noastre în spatele cărora am așteptat dimineața, uneori cu teamă, alteori cu nerăbdare și speranță.
În acest "doar-un-număr" al meu sunt și numerele lor, 15 respectiv 6, astel încât numărul meu devine impar, mai greu, mai plin de iubire decât știu și merit să fiu...
În timpul acesta al meu sunt anotimpurile și cărțile mele care îmi țin laolaltă respirațiile, răsăriturile și apusurile inimii, versurile care m-au scris, metaforele îndelung căutate ori rimele care m-au găsit pe neașteptate, insomniile și dilemele mele.
Aici și pe blog sunt Cititorii ale căror accesări au trecut de 25.000 lecturi.
Iar toate acestea nu pot fi un simplu număr.
Nu (și) pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu