Toamna din azi...

 ***

hârtia tremurând

sub voluptatea

metaforei

Joi, 31 octombrie, va avea loc închiderea oficială a Salonului Anual de Carte, Ediția a XXXIII-a, la Centrul Cultural Ionel Perlea.

Voi fi și eu acolo, cu volumele de până acum

ps. Toamna poate presăra printre versuri flori de soare, semn că oamenii te pot surprinde mereu, în multe feluri...

Mulțumesc

Făr' de toamnă

nu poate fi  toamnă fără de cuvânt,
nici tu nu îmi poți fi de nu e toamnă
mă- ncearcă dorul tot de pe pământ 
și-alunec cu un pas mai înspre iarnă....

aș bea fără regret amărăciunea lumii
de-aș ști că doar așa va mai fi toamnă 
și-i vom rămâne numai noi, boemii
dar liniștea la versuri mă condamnă ....

Pictură: Cecilia Ilie

***

se revarsă toamna pe  surâsul zilei

că o îmbrățișare , scut de vremea rea...

dar la ivirea lunii,  în cutia milei,

de-abia mai lasă timpul, avar, cate ceva....

Inimă de septembrie...

Inima mea are ieșire la toamnă... la marea ei de frunze căzute la întâmplare, la oceanul ei de liniște arămie, la literele rostogolite printre ploi...

Inima mea vede in spatele ferestrelor scările ridicate odinioară de alți visători care duc către cer...

Inima mea petrece zborul cocorilor, nu cu tristețe ci cu certitudinea întoarcerii, așa cum marinarii sunt așteptați mereu la mal de cei dragi...

Iar azi, în prag de noi începuturi pentru amândoi, inima mea bate din nou la porțile școlii, cu emoția niciodată uitată cu adevărat, cu speranța că fiecare dintre ei va descoperi înăuntru trepte și căi care să îi ducă cu bine spre toamnele lor...

Doar toamnă

mă tem că fără tine sunt doar toamnă... 
un amalgam foșnind a frunze răvășite 

sub nori orfani ce iarăși stau să cearnă,
un pumn de trandafiri și versuri nerostite,

mă tem că fără tine sunt doar gând...
un lujer alb și greu ce nu poate să crească 
o clipă-ncercănată a timpului oftând
dar cine va putea să mă mai înflorească?

Blues verzui

se risipeste vara sub nori elegiaci...
un iz de blues alunecă-nspre ploaie,
un val verzui, de amintiri șuvoaie...
și-ți scriu, sărat... tu tot mă taci.

***

macul sfielnic
sângerând în neștire 
peste versul alb...

Nobody knows...

 ... probabil una dintre cele mai frumoase melodii care mi s-au lipit de inimă.

https://www.youtube.com/watch?v=7Q9dXn4-NKI

***

hârtia tremurând
sub greutatea
metaforei...

***

cea dintâi lumină
lacrima sărată
a mamei...

***

fardul auriu 
prelins pe pleoapa 
noii dimineți 

***

la scăpătat
bătăile de toacă 
înălțând lumina...

***

toporași
călimara vărsată
peste sărutul zorilor

En passant

trec podul peste
râul de muguri în aval
pisica face cale întoarsă
pe aici nu se aleargă,
nu se strecoară...

pe aici nu se trișează 

se coboară din Fast

cu pași desculți 

până în miezul

Cuvântului...
pe aici doar se scrie,
se plânge și se râde
cu iluzii gata să se verse
în oceanul verde
al primăverii 

înregistrarea emisiunii Cărți de la Prieteni Radio vocativ, 28.02.2024, ora 22.00

 https://m.soundcloud.com/user-669345969/gg-nicoleta-tudor-sah-la-adevar?fbclid=IwAR0LD3SgUJLJ_-wXbx8E0ZixL9rrpUq7XUmuSbd4qpJvc1Uh-PIjv7zmyyM