Ochii mamei

noiembrie-nspicat, brăzdat de vâlvătăi,
cu cerul său căprui ce îmi afundă pasul
și câtă toamnă, mamă, încape-n ochii tăi...
semn că după colț stă să răsară Arcașul

ce zodie nedreaptă ne irosește timpul
că un călău platit cu șaizeci de arginți, 
sub florile de soare ce ne mai scaldă chipul
când privirea mea curge-nspre părinți.

aș scrie în neștire, învolburând cerneala
dintr-un potir albastru, lăsat la vamă gaj
adverbe sângerânde ar îndrepta greșeala
dar mă apasă toamna, singurul bagaj...