"Ai carte, ai parte de..."

Când ești copil, ți se răspunde deseori: "nu ai voie, nu poti, nu azi, nu așa, nu e bine, nu știi, nu acum, nu pot, nu e treaba ta, nu e frumos, nu trebuie."
Așa ca te întrebi dacă nu cumva adulții au o Organizație a negațiilor sau ceva de genul asta, de vreme ce toți au astfel de expresii în vocabular.
Când începi școala, ți se spune des: "Învață, că pentru tine o faci!" sau: "Fii atent la ore ca să înțelegi ce ți se explică, e spre binele tau..." și te gândesti dacă nu cumva cei mari au o bucurie în a te bate la cap cu chestiile astea, mai ales că par dispuși să o facă ani întregi.
Apoi, îți dai seama că notele bune și aprecierea profesorilor nu doar că sunt plăcute, dar îți dau "dreptul" să primești câte o răsplată (cel puțin pe vremea mea - ciudată expresie!). Și dacă esti sincer, recunoști că din cărți poți afla lucruri grozave și că nu e nevoie să ai note mari la toate materiile, dar că e important să vrei să fii printre cei buni. Iar dacă ești norocos, un profesor te poate inspira astfel încât să te facă să îți dorești o carieră anume.
Când nu mai ești mic, începi să înțelegi că e bine să ai in preajmă oameni care te pot învăța lucruri utile, că este vital ca cei care îți pot influența viața să fie oameni cu carte, bine educați (cine caută în mod voluntar un medic cu referințe negative?).
Când nu mai ești copil, expresia "ai carte, ai parte" începe să-ți devină importantă. Certă.
Când ești părinte și îți pregătești copilul pentru clasa I/ prima zi de școală poți doar să speri că îi vei fi un exemplu bun, că nu vei abuza de... negații, că va prinde drag de carte și își/ îți va împlini așteptările.