Messenger-ul era o chestie rar folosită, mult mai populară era o rețea numita "Mirc", dar spre rușinea mea nu mai țin minte cum ajungeai să ai cont acolo. Șiu doar că nu era cu emoticons, fotografii sau alte atașamente care fac conversațiile virtuale de azi mult mai personale.
De-abia in 2000 am scris primul Sms, iar din 2001 până azi am același număr de telefon (n-aș menționa asta, dar reprezentanții companiei de telefonie mă tot sună, propunându-mi diverse beneficii de care nici nu cred că am nevoie).
Deși am fost întotdeauna genul demodat, apreciez tehnica modernă, gratuită, la îndemână, distractivă, a ultimilor... să zicem 5-10 ani. Recunosc că am descoperit profiluri interesante, am citit deseori pagini inedite, cu și despre oameni "cool" și educați, care au ceva de transmis, de oferit.
Sunt și multe lucruri care mă deranjează, totuși: superficialitatea cu care unii (mulți, din păcate) își pun viața pe monitor, poze indecente, inutile sau ridicole. Nici abrevierile/ prescurtările deseori stranii, ca într-un limbaj extraterestru, fie ele din comoditate sau teribilism "cf, bn, te pwp, bv, frumi, nb" și alte asemenea exemple nu mă încântă.
Pot întelege un limbaj codificat, l-am și folosit pe vremea când lucram într-un Aeroport, dar în cu totul alt context și din alte rațiuni, ca limbaj internațional, standard, ușor de înțeles într-un anumit domeniu.
Aproape în egală măsură mă deprimă multitudinea de citate înțelepte, scrise la întâmplare, fără legătură cu subiectul, fără cunoașterea autorului, dar cu cât mai multe cu atât mai bine, pentru "impresia artistică".
Însă cel mai mult mă doare (da, așa sunt eu, mai sensibilă) necunoașterea, nerespectarea, nepăsarea față de limba română.
Ca și cum versurile lui Alexei Mateevici s-ar putea rescrie:
Limba noastră-i o
Unii, mai indulgenți din fire mi-ar putea reproșa (și unii chiar o fac): "ce atâta supărare pentru o cratimă, un verb greșit, o virgulă, un "i" lipsă ici-colea, un dezacord?"
Le voi răspunde mereu: e supărare. Mare.
Și trebuie degrabă îndreptat, atras atenția, rescris, învățat, impuse reguli, mai ales celor foarte tineri dar nu numai. Să greșești fie din grabă sau neatenție, fie din neștiință dar să vrei să (te) corectezi este cea mai rezonabilă atitudine.
Iar Dex-ul va fi întotdeauna un "must have". Altfel, peste 15-20 de ani avem "șansa" ca nimeni să nu mai știe cum era corect sau să nu le/ne mai pese.
Iar gândul asta este (ar trebui să fie) greu de digerat pentru orice absolvent de gimnaziu/ liceu cu predare în Limba Română.
ps. din "întelepciunea" Facebook-ului:
El/ ea: "Iubi, nu m-ai vreau să fim impreună"
Ea/ el: "Mai s-a despărțit înaintea noastră."
Intr-adevar, este grele cu limba românește! Dar, la ce ne mai folosește corectitudinea scrierii acesteia? De ce va trebui ca, peste multi ani, sa ne reamintim cum era corect sau nu? De curând, un reputat scriitor (în viata), cu ocazia unui reportaj la Pro TV, ii ridica în slavi pe tinerii care folosesc tehnologia, deoarece "au o uimitoare dorința de navigare, cunoaștere, etc", iar un alt mare "deștept al vremii", pe nume Lucian Mîndruță, un susținător declarat al generației Facebook, acuza Academia Romana și Biblioteca Națională ca, nu introduc operele marilor scriitori în mediul online. Stau și ma gândesc ca, nici Herodot și nici Cărtărescu nu si-au desăvârșit operele cu ajutorul mediului online, ci cu ajutorul condeiului. Cred, totuși, ca dacă tineretul frumos si liber nu va citi o carte din scoarta-n prefață, nu vom avea pe viitor scriitori, poeți, ci numai eseisti.
RăspundețiȘtergere