Când sunt mici, sunt delicate, grasuțe, rotunde... prind curioase jucăriile,ating cu mirare totul, se lasă alintate...apoi, dintr-un instinct uimitor, învață să aranjeze parul păpușilor, să le schimbe hăinuțele, să întoarcă pagini colorate, să toarne ceai în ceșuțe minuscule, să atingă ușor petale de flori și de fluturi, să deseneze sori zâmbitori, să culeagă păpădii...
Un pic mai târziu, încep să se admire zâmbind, să se împodobească cu brățări colorate, să se joace cu lacuri de unghii haioase, să meargă cu bicicleta, să se îndrepte către alte mâini, dornice de joacă și prietenii noi, căci e vârsta la care totul pare posibil, uneori pentru totdeauna.
Și le urmează, în cel mai firesc mod posibil, o transformare uimitoare, în care degețețele delicate se alungesc imperceptibil, se împodobesc subtil cu inele delicate, pregătindu-se parcă pentru bijuteria cea mai importantă pe care o vor purta, cel mai probabil, o viață...e vârsta la care atingerile lor seamăna cu ploi descătușate de vară, cu flori scuturate de cireș amărui, bucuroase că știu și pot să învețe totul, lăsându-se sărutate, descoperite, îndrăgostite.
În acest răstimp, între primul "mama" scris cursiv, ușor aplecat spre dreapta și primele scrisori/ email-uri de dragoste, cam toate mâinile de fetițe-femei vor fi învățat - ele știu cum și când - să lege sireturi, să aplice corect fardul și rujul, să culeagă flori, să taie ceapa, să folosească creme hidratante, să conducă mașina, să decupeze inimioare, să șteargă praful, să îmbrățișeze, să iși facă blucle îndelung studiate, să atingă norii, să scrie liste pentru aproape orice, să alunge furtuni, să aranjeze masa, să poarte manichiuri la modă, să șteargă lacrimi - pe ale lor și pe ale altora - și, de cele mai multe ori, reușesc să facă o cafea perfectă.
Iar timpul, în implacabila si nemiloasa lui trecere, a lăsat deseori urme, le-a încetinit mișcările...unele au ramas micuțe, suple. Dar mâinile unei femei poartă cu ele povești pentru fiecare anotimp, pentru fiecare seară în care cineva ar avea ragaz să le asculte.
Toate știu și pot să facă aproape orice, într-un ritm rapid sau de-abia perceptibil...și-au ales uneori meserii complicate, îngrijesc flori delicate, schimbă scutece, dăruiesc bomboane, vindecă suflete, lustruiesc incălțări mari și mici, pregătesc cadouri cu suflet, mută munții dacă e nevoie, împletesc (din nou) codițe, taie prăjituri, topesc zăpada, strâng jucării, poartă bijuterii puține sau deloc, fac sandwich-uri, alungă dureri.
Ating fotografii vechi din care le zâmbește fetița de demult. Se roagă. Tac. Așteaptă.
Ca și cum nu mintea le-ar ghida mișcările, ci inima, dintotdeauna.
Faceți-vă timp să priviți cu atenție mâinile unei femei...veți vedea și simți în gesturile lor stropi vii de Cale Lactee, care fac totul cu putință.
Dumnezeu a creat într-un mod minunat femeile, încât nu cred că există femeie care să nu aibă o frumuseţe a ei, ceva deosebit. Atâta timp cât o femeie este conştientă de frumusețea pe care a pus-o Dumnezeu în ea și face tot ce poate să și-o păstreze, aceasta ea este „mai de preţ ca mărgăritarele"...citez un mare clasic in viata. :)) Mi.a placut mult modul in care ai etapizat trecerea femeii prin viata. De la copil la adult apoi, la maturitate. Etape in care a acumulat dorinte, sentimente, frustrari, deprinderi. A ras, a plans, a oferit dragoste si poate nu a primit cat merita. Raman la parerea ca femeia este o fiinta sensibila, iunita si indispensabila vietii. Pe curand...
RăspundețiȘtergere