"Dăruind vei dobândi "

Anul trecut cam pe vremea asta, cineva care îmi citește uneori postările m-a întrebat dacă nu îmi este greu să-mi pun emoțiile și trăirile pe blog, să le trimit în spațiul public, după ce povestisem o întâmplare din orașul cu suflet...
I-am răspuns atunci prin-un citat din cartea mea preferată: "În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele."
Da, nu îmi este ușor să fac asta. Dar nici greu...îmi plac oamenii, dintotdeauna, pentru că sunt diferiti, interesanți, unici.
Știu că ei te pot judeca, critica, dezaproba. Știu că îți pot interpreta și răstălmăci fiecare gest, fiecare cuvânt, că uneori au impresia că știu ce este mai bine pentru tine.
Dar ție iți ești dator să te înconjuri de oameni care îți seamănă, care te înțeleg, care râd și plâng cu tine, pe care poți să îi privești cu sinceritate în ochi. Iar când nu sunteți de acord întru-totul, căci și asta e foarte posibil, să nu devină nicidecum o luptă a orgoliilor, a dorinței de a avea mereu dreptate și în nici un caz un motiv de supărare. Să-ți fie o bucurie să vă vedeți, să le oferi cu drag ce ai mai bun, să simți că iți vor mereu binele. Că e nevoie de rabdare și îngăduință, că tot ce ai mai bun de oferit nu are preț, căci timpul nostru este tot ce dăruim cu adevărat.
De ceva timp încoace, imi displace tot mai mult verbul/ adverbul "a trebui/ trebuie."
Admit: suntem ființe ale societății, avem anumite obligații. Facem deseori ceea ce e bine, ce se cade, se cuvine, "ca asa e frumos". Dar nu mai vreau să  fac mai nimic care trebuie. Și aș vrea ca și ceilalți să facă la fel, cel puțin în raport cu mine. Iar atunci când e sa fie ceva de făcut sau de spus, să fie din dorință sau nevoie nu din obligație.
Da, ca să poți să scrii despre tine, să iți pui sufletul pe monitor, nu trebuie ci e nevoie să iți placă oamenii, să vrei să le dăruiești, să vrei să lași garda jos, să ai curaj, să iți asumi riscul criticilor, al judecăților, prejudecăților și al reacțiilor de tot felul. Să simți că totul se întoarce la tine sub o formă sau alta, să știi că stropii tăi de suflet pot aduce zâmbet.
Iar mie îmi plac oamenii.
Cu mulțumire tuturor celor cu care ne-am întâlnit sâmbătă, tuturor celor care s-au gândit la noi și ne-au fost alături cu inima, în special nașilor copiilor mei, care ne sunt tare dragi, căci "La orice trebuie să ai noroc în viaţă, dar mai ales la oameni."