luni, 14 ianuarie 2019

Eșarfe de cerneală


Am avut întotdeauna un scris ordonat, citeț, ușor înclinat spre dreapta.
Am scris de-a lungul anilor sute de scrisori de mână și cerneala a dat viață cuvintelor. Stropi de albastru ca picăturile de ploaie fără de care viața însăși nu ar fi...
Am scris zâmbind, am scris plângând, am scris cu emoție, am scris cu nerăbdare și teamă, cu naivitate și recunoștință, am scris cu dor și cu durere, cu bucurie și speranță, am scris zeci de scrisori în limba franceză, am scris cu nostalgie și mirare, cu egoisim și indulgeță, cu tristețe și cu zadarnice așteptări, întru dragoste sau pentru uitare, am scris scrisori de rămas bun și de bun venit, de despărțiri definitive și de noi întâlniri.
Pentru mult timp, anotimpurile îmi intrau mai intâi în cutia poștală, devenită parte din mine, așteptând mereu cu nerăbdare să îmi dăruiască răspunsuri. Unele nu au venit niciodată, altele prea târziu.
Da, am scris mult și am scris mereu cu sufletul. Plicuri mici și mari mi-au învelit bătăile inimii... Mașini, trenuri și avioane le-au purtat departe... Am lipit sute de timbre pentru a-mi pecetlui promisiunile, tăcerile, zborul. Eșarfe de cer senin.
Unii oameni cântă, alții dansează, unii îmbracă totul în culoare, alții îmblânzesc piatra... Eu (încerc să) scriu, Este felul în care pot să mă bucur, felul în care pot să dăruiesc.Sunt un om norocos: am primit un strop de suflet în plus, cu care să văd, să aud și să respir mai adânnc. Azi scriu și iarna îmi ninge doar mie, căci mi-a dăruit lumina într-o zi albă care să îmi  îmbrace cuvintele în toate culorile lumii - apoi le lasă purtate de fulgi către oriunde le e menit să ajungă.
Dacă azi cineva m-ar ruga să mă descriu în câteva cuvinte și dacă aș simți că pot fi eu însămi, i-aș răspunde: "sunt suflet în sufletul neamului meu..."
I-aș mai spune și că, fără să mă pricep mai deloc la științe, încerc, din  sinceră iubire pentru Nichita, să învăț "hemografia, adică scrierea cu tine însuţi. Hemografia este o ştiinţă tânără. Ea are numai vârsta umanităţii. Ea are numai vârsta celui care se scrie pe sine."

Un comentariu:

  1. Atentie! Acest comentariu nu reprezinta o analiza a textului de mai sus!
    Asa deci, se spune ca, marimea scrisului unei persoane poate determina personalitatea acesteia. De asemenea, daca scrisul este inclinat spre dreaota, persoana este deschisa noilor experiente si ii place sa socializeze.
    Prin urmare, este foarte usor de perceput că, ai o dorinta arzatoare, continua de a scrie. Despre tine, viata ta, natura, in versuri albe sau cu rima. Transmiti ganduri frumoase, emotii, trairi, experiente pe care, multi dintre noi nu avem capabilitatea de a le transpune, asa cum o faci tu. Si o faci bine, asternand cuvinte care isi ating scopul, starnind la randul lor emotii cititorului. Poate ca, sunt de moda veche si achiesez la ideea ta, privind acele vremuri cand, departe de casa fiind, scriam zeci sau sute de scrisori, in care asterneam cu grija cuvinte, care transmiteau catre destinatari starile noastre de fapt. Consider ca, nimic nu se compara cu emotia transmisa la acea vreme, penitei stiloului, ce trebuia sa aseze cu delicatete cuvantul pe pagina alba. Desi, tehnologia a avansat, punandu-ne la dispozitie mii de platforme pentru socializare, emotia transmisa nu mai este aceeasi. Cum, dealtfel, nu simti acea placere cand citesti o poezie in mediul online, ca atunci cand o citesti la propriu dintr-o carte.
    In concluzie, imi doresc ca toate micile tale opere literare, sa fie transpuse candva intr-o carte, pe care care sa o citesc cu drag in momentele mele de relaxare si care sa fie asezata la loc de cinste in biblioteca mea.

    RăspundețiȘtergere