cu o ultimă zvâcnire,
să ne plimbăm puțin
pe galbene alei
și m-a rugat timid,
cu glas de despărțire,
să-i port un un pic tiara
comoara, fala ei...
citeam în pașii ei înceți
o frunză de mâhnire...
și-n așteptarea ploii
Muza visând poeți
mi-a dăruit podoaba-i
- sfioasă amintire
să picure lumină,
să-alunge nori răzleți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu