Toate cărțile mele dragi au ajuns deseori și în alte mâni... pe unele nu le-am mai regăsit, pe altele le-am făcut cadou fără niciun regret, cu sentimentul că bucuria trebuie împărțită, mereu. Există, de exemplu, o carte despre care voi scrie la un moment dat, pe care am făcut-o cadou în mai multe exeplare, chiar și pe cele 2-3 cumpărate pentru mine. Nu o mai am acasă, dar este, de fapt, și a mea.
Când am citit "Istoria romanțată a unui safari" mi-am spus: cartea aceasta nu se citește. Se simte, se aude, se miroase, se gustă, se respiră, se atinge, se ascultă, se lasă să-ți curgă prin suflet...
Este o carte vizual-olfactiv-gustativă care îmbracă în sunete, culori si arome orientale o frumoasă poveste de dragoste, aproape palpabilă, care zâmbește și doare în același timp.
Înainte de a o strecura înapoi pe raft, am deschis-o la întâmplare, așa cum fac mereu cu acele cărți care mi s-au lipit de inimă:
"Dar ochii? Ochii fără culoare, ca apa, învârteau în ei curcubeul tuturor prețioaselor, căci erau diamant neămblânzit, ca gheața, blestemat și de netopit, din adâncul smârcurilor. Putea fi oprit doar cu mila turcoazului și decântec de malachit, dar cine știa? Cu blândețea perlei și cu soarele chilimbarului, dar cine știa? Cine se pricepea să dezlege cu credința agatei și răbdarea din hematit tot acest însemn?"
O poveste de iubire amăruie, de (re)citit în ultimele zile de septembrie indulgent...
O recomandare interesanta! Nu am cartea dar, o voi cauta in librarii. Multumesc frumos!
RăspundețiȘtergere