Tribut

o primavară ca un strigăt
spart în ecouri fără leac
și zăvorâtă-n munți cu lacăt
pe care nu știu să-l desfac...

Primavara, altfel...

se zbate primavara sub ferestre închise
căznindu-se să urce-n atîtea ramuri gri,
dar o apasă vina simbriilor promise
cerându-i la-ntâmplare, haotic, fiice, fii...

Revers

ne zace primavara în spitale
prin care îngerii stau cu chirie
și le-mblânzește zborul cu petale
când își dezbracă haina purpurie...

Pururi tineri înfășurați in like-uri

Aș vrea să îi cer scuze. Aș vrea să îi mulțumesc. Aș vrea să îl încurajez, să îi spun câteva cuvinte frumoase, sincere. Să îl fac poate să zâmbească. 

Dar nu mai pot. Nu mai am cum, căci nu mai este cale de întors.

Am fost colegi o vreme, în primii 8 ani, poate cei mai importanți, în care înveți, pas cu pas, să privești lumea. Anumite amintiri s-au estompat, altele sunt încă foarte vii. Păstrez câteva fotografii, cele mai multe alb-negru, în care zâmbim toți, inocenți, timizi, neștiind cum ne vor fi destinele.

Apoi, mulți ani, nu am mai știut nimic unul de celălalt pentru că așa este deseori viața.

Pe unii dintre ei i-am revăzut anul trecut la întâlnirea de 25 de ani, din păcate nu pe toți și nici el nu a venit. 

În ultimii 2-3 ani ne-am mai intersectat de câteva ori și am devenit prieteni pe Facebook. Îmi citea și comenta des postările.

Ultima dată pe 1 Martie: "...sper ca și pe viitor să ne încantați intelectul cu versurile dumneavoastră superbe! Respect! Fără versurile dumneavoastră, viața ar fi puțin mai gri!"

Am citit tot ce îmi scrisese și am apăsat like, așa cum fac cu fiecare comentariu primit.

Dar peste câteva zile, am aflat că nu mai este. La doar 40 de ani.

Și îmi pare atât de rău...

Știu că nu aș fi schimbat poate nimic în destinul acestui copil bun, cu care viața nu a fost deloc blândă, dar aș fi vrut să știe măcar că îmi pasă, că îi mulțumesc pentru aprecieri, pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le-a spus.

Aș vrea, dar nu mai am cum. Nu mai este cale de întors.

In memoriam, Viorel Irimia.

Vara, demult...

ce dor îmi e de-o vara indiană
să se reverse brusc, intempestiv,
lasându-mi luna grea, beethoviană
și dispărând subit, fără motiv...

mi-e dor de un apus pârguind,
ca de-o iubire cu post scriptum
când muzele în brațe mă cuprind
și-mi liniștesc firescul zbucium...

Definiție

Primăvara - femeie frumoasă care se lasă dinadins așteptată, zăbovind în fața unei vitrine cu rochii înflorate, într-o dimineață târzie de duminică...
Primăvara - zâmbetul verde al unui bărbat îndrăgostit...
Primăvara - scrisoare parfumată, ascunsă cu grijă într-o carte de demult...
Primăvara - obraz roz de copil lipit de palma caldă a mamei...
Primavara - toporași îmbrățișând iarba umedă...

Jurnalul unor nopți de mamă

Ca prin vis, un sunet strident de sirenă de ambulanță sau mașină de poliție (nu mai știi exact care sună așa ) străpunge liniștea nopții, semn că undeva există probleme mai mari decât ale tale.
Aproape adormsei. Cu greu, cu ochii pe ceasul telefonului. Te ridici și îi verifici iar.
Ea doarme. El doarme, deși l-ai tot auzit foindu-se în patul lui mic, după ce a tușit până a vărsat.
E 2.38 și te surprinzi din nou calculând: 4-6-8 ore de la antitermicul precedent.
Le pui mâna pe frunte de parcă în degete ar fi cel mai bun termometru.
Ea e bine, El parcă frige. Nici nu iti dai seama că mâinile îți sunt prea reci. Și fruntea ta pare fierbinte.N oroc că termometrul te liniștește: 36,9,  37.2...
Ti-e sete, frig, somn. Te doare gâtul.
Arunci o privire pe stația meteo: 22.8 grade, umiditate bună . Acum știi că nu e nici frig.
Dacă tot ești în picioare ajungi în bucatarie. Verifici cafetiera. ai pus cafea, dar oi fi pus și apă? Peste câteva ore vei avea nevoie de o ceașcă plină.
În casa plutește încă un miros ușor înțepător de alcool sanitar, de dezinfectant. Ei 3 sunt oricum bolnavi, măcar tu să nu te molipsești.
Arunci o privire peste sticlucele cu sirop , aliniate frumos pe etajeră, ca niste soldați gata de luptă. Iei unul cu tine, în caz că va fi nevoie. 2 dintre  sticlute seamana, protocalii amândouă, iți dai seama că l-ai luat pe cel gresit, 6-12 ani. Lui ii trebuie celalalt. Au tot plimbat viroza asta sau ce-o fi fost, împărțind anumite siropuri, ceaiuri și mai ales pe tine: "mami doare, mama au, mami eu vreau supă din cealaltă de oameni mari, mama brațe, mami teme, mama medicamentul asta are gust rău...."
Ai vrea să ai mai multe perechi de mâini, mai multi ochi, mai multă energie. Și ziua să fie mai lungă, să îi poți verifica și auzi mai bine. Noapte devine totul mai greu...
" Poate nu-i mai trebuie sirop în noaptea asta", îți trece prin minte....
Ai vrea să fii din nou copil, când bunica te trata cu sirop de ridiche neagra și ceai de ceapă... Când împărțeati jucăriile și nu vă mai imbolnaveați așa des, când toate erau altfel...
Intri încet în cameră , sperând să nu-i trezești. Mai sunt aproape 2 ore până la urmatoarea verificare și ai vrea să adormi.
Vor fi bine, vei fi bine.
Arunci o privire pe fereastră. Aparent, orașul doarme.
Sirena se aude din nou, în sens invers.
Sunt, cu adevărat, probleme mult mai mari.
Ți-e frig. Ți-e somn.
Vine primavara, curând.
Visezi verde.

Zbor verde

doar primavara albă ne rămâne
răstălmăcind acuarelele din ploi,
când sub fluturii sălbatici apune
prea obosiți de zborul dintre noi...