adoarme vara-nfrântă, în crepuscul,
iar marea mi-e viciul cel mai greu,
abastrul care-mi mângâie trecutul
și-mi răvășește sufletul, mereu...
alunecă noaptea caldă pe trotuare,
însă mă tem că se va stinge
turcoazul care-ți curge din privire
și aspre ierni ne vor învinge...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu