"Fă-te suflete copil/ și strecoară-te tiptil..."

El doarme liniștit. Este perfect, delicat, cuminte.
Uneori mă privește parcă în ochi, ca și cum chiar îmi recunoaște vocea care i-a vorbit atât de mult in ultimele 9 luni.
Deseori zâmbește în somn, spunându-mi că se simte iubit.
Ea se uită cumva fascinată cum ghemotocul asta de om, la care totul e atât de mic încă, va deveni cândva un  om mare: "Mami, chiar am fost și eu așa de mică?"
Eu îi privesc și realizez că pentru o bună bucată de vreme pe amândoi i-am simțit în fiecare secundă, i-am imaginat, visat și așteptat cu nerabdare. Le-am vorbit, le-am spus povești, le-am fredonat refrene demodate, le-am cautat nume potrivite. Că trupul și mintea și sufletul meu le-au dăruit  lor totul fără nici cea mai mica umă de îndoială că asta vor și pot să facă.
Că am devenit din nou Mamă și că asta nu se compară cu nimic altceva.
Și-mi dau seama că tot ce mi-am dorit după ce l-am auzit pe medic spunând "Copilul este bine!" a fost să fiu acasă cu amândoi, să îi îmbrățișez în același timp, știind că pentru ei voi avea întotdeauna același nume.
 Da, din  27.11.2017 sunt și mamă de băiat! Aproape 9 ani sunt între cei doi copii de nota 10 cărora am privilegiul de a le fi mereu alături pe drumul in care vor cuceri Lumea.
Întâmpin finalul de an unindu-le mânutele cu sentimentul că totul e așa cum trebuia să fie.