Fac parte dintr-o generație care nu a fost încurajată să iși exprime cu adevărat părerile, sentimentele, temerile. Nu știu dacă erau "la modă" basmele lui Andersen, cert este ca (mai) nimeni nu avea curaj să spună că Împăratul chiar e gol!
Nici școala, nici societatea și deseori nici familia nu ne încurajau să fim intr-adevar sinceri, să ne asumam gesturile și ideile, să ne susținem faptele cu argumente, să fim capabili să ne cerem scuze sau să discutăm în contradictoriu fără să ne supărăm. Nici să ne recunoaștem defectele, lacunele, imperfecțiunile, să acceptăm că și alții pot avea dreptate, să vrem cu adevărat să reparăm ceva făcut/ spus greșit.O posibilă explicatie (dar nu și scuză) ar putea fi regimul politic represiv de atunci. Era mai sigur să taci.
Este, presupun, mai simplu să ne prefacem că anumite lucruri nu există, conform unui proverb prost înțeles, care ne învață că "Tăcerea este de aur"... Nu, nu este de aur și deseori poate face mai mult rău decât bine, deși admit că trebuie să treci prin filtrul minții și al sufletului ceea ce le spui celorlalți. Dar cuvintele, fie ele rostite sau scrise, trebuie exprimate, de preferat la vremea lor, măcar în relațiile care contează cu adevărat.
Aleg oricând o discuție sinceră, o critică întemeiată ori un sfat bun în locul unui zâmbet gol, al unei complezențe sau false înțelegeri. O problemă "netranșată" nu dispare, nici nu se rezolvă de la sine, așa cum nici o boală a trupului nu trece dacă este ignorată. Dragostea, lacrimile, complimentele, îmbrățișările, mărturisirile, regretele nu sunt semne de slăbiciune și nici nu ne afectează imaginea, chiar dacă "Sorry seem to be the hardest word..." (tr. "Îmi pare rău/ iartă-mă" pare a fi cel mai greu cuvânt). Ceilalți nu pot să-si imagineze ce crezi sau simți, așa cum nici tu nu poți face asta pentru ei, deși în multe aspecte ale vieții oamenii gândesc la fel. Tăcerile nu fac altceva decât să impună distanțe, să ne îndepărteze, să ne robotizeze. Si chiar nu e nevoie de atâtia meteorologi.
Suntem capabili Comunicare, avem această însușire fantastică, care ne deosebeste fundamental de orice altă specie. Avem datoria de a o folosi. Și pe cea de a ne învăța copiii să nu le fie teamă de cuvinte.
Altfel, riscăm să perpetuam în mod inutil generațiile ghioceilor tacuți.
Mi-ar placea ca textul sa fie citit de cat mai multi vizitatori ai paginii. Nu ne costa nimic daca dam dovada de bunavointa, solicitudine si afectiune fata de cei din jurul nostru, chiar daca nu avem experienta de viata, maturitate sau studii superioare. Intelepciunea este la indemana oricui. Toate cele bune!
RăspundețiȘtergere