Mi-am iubit Educatoarea așa cum mai târziu mi-am iubit enorm Învățătoarea, pentru că mi se păreau modele de urmat și până pe la 14 ani la invariabila întrebare "Ce vrei să te faci când vei fi mare?" răspundeam fără ezitare: Educatoare sau Învățătoare, iar mai tarziu visam că voi preda limba română copiilor de gimnaziu, poate și pentru că Doamna Dirigintă de atunci, pe care am admirat-o și îndrăgit-o sincer, a știut cum să mă apropie de lumea cărților, să mă încurajeze să scriu...
Deși îmi plăcea "la cămin", cele mai dragi momente din copilărie erau cele în care rămâneam acasă singură cu păpușile, pe care le "aliniam" frumos și apoi le recitam, le cântam, încerând să fac din ele "copii buni". Le povesteam câte'n lună și'n stele, bucuroasă că mă ascultă cuminți, cu sentimentul că așa trebuie să le vorbești celor mici: tot timpul, cu multă răbdare și seriozitate.
Pe drum, m-am îndepărtat cumva de dorința mea și nu am devenit dascăl, deși in câteva ocazii am stat la catedră. Sunt anumite profesii în care măcar un strop de vocație este esențială, poate nu acesta a fost să fie drumul meu, sau probabil nu încă... Plină de neprevăzut cum este, viața ne poate dărui anumite bucurii pe neașteptate, sau doar la timpul potrivit.
Însă Totul începe cu adevărat un pic mai târziu, cu o bătaie delicată de inimă, căci ea este prima care se conturează, dând viață, pregătită să susțină totul, să dăruiască totul, mereu. La început de-abia perceptibilă, chiar și de către vreun dispozitiv medical complicat. Dar când sunetul este surprins, redat și explicat cu precizie, măsurat și analizat, te copleșesc mii de emoții. L-am ascultat și simțit în două perioade foarte diferite din viața mea și nu îl pot compara cu nici o altă muzică, cu nici o altă trăire. Sunetul acela, fascinant de fiecare dată, mereu diferit, aproape palpabil, sunetul pe care îl poți simți cu propria-ți inimă, cu toate cele șase simțuri (da, femeile au șase simțuri!) devenind așteptare, nerăbdare, tumult de viață nouă, miracol, promisiune de inimă-steluțe-inimioară pentru totdeauna. Îi vor lega mereu , dincolo de orice pași ai vieții lor, bătăile inimii mele, în mod egal și sper că își vor fi alături cu Adevărat. Frați de inimă.
Există, simbolic, o Zi a copilului. A copilului din noi, a copiilor noștri, a tuturor copiilor lumii. Bătăi neobosite de Inimi zâmbind, în care dacă ești suficient de atent, nu ai cum să nu vezi și să auzi Magia!
La mulți ani, copile de pretutindeni!💗
"One dream, one soul, one prize
One goal, one golden glance of what should be
It's a kind of magic, it'a a kind of Magic...."
Nu cunosc sentimentul, dar sunt convins ca este unul unic, atunci cand simti pentru prima data bataile inimii copilului ce urmeaza a fi adus pe lume. Sentiment unic de implinire cred ca este si la nastere, dar si pe parcurs, cand incep sa rosteasca primele cuvinte stalcindu-le. Ulterior, pasind prin viata, incercam sa formam un liant puternic intre copii cat si in relatia parinte-copil. Zic eu, un liant indestructibil. Sa fim mandri de ei si de ceea ce ne ofera! La multi ani copiilor nostri!
RăspundețiȘtergere