Let's keep it simple! (sau Lăsați copiii să crească!)

Vin pe lume fără un set de instrucțiuni și deși ai crede că sunt la fel, ai dreptate doar pînă la un moment dat, când ei iți demonstrează că n-ar trebui să-i compari cu nimeni altcineva, nici măcar cu frații/ surorile lor. Și din momentul în care intră în viața ta, schimbând totul în jur, presimți sau știi deja că acesta este și începutul unui lung drum de griji, de temeri si frici, de întrebări și așteptări, al unui interminabil șir de "să nu..." Să nu cumva să cadă, să nu se loveasca, să nu se îmbolnăvească, să nu sufere, să nu, să nu....de la primul pas până târziu, poate pentru totdeauna, una din sarcinile tale de părinte este să-ti faci griji.  Și parcă te sperie încă din copilăria mică, momentul în care știi că te vor implica din ce în ce mai puțin în viețile lor.
Dar până atunci...până atunci, tot ce poți să faci este să-ți lași copilul să fie copil, să crească în ritmul lui, să nu ai impresia că dacă iți dai fetița cu ruj/ lac de unghii  sau baiețelul cu gel pentru păr (ambele fiind de altfel inutile și dăunătoare pînă spre 16-17 ani) ei vor fi mai repede mari. Sau că astfel sunt mai fericiți.
Știu, există dintotdeauna tendința de a le dărui tot ce nu am avut noi și probabil nu este nimic in neregulă cu asta... Hăinuțe frumoase și "la modă", dulciuri colorate, jucării și gadget-uri tot mai complicate. De fapt, au cu adevărat nevoie doar de dragoste, de atenție și răbdare, de joacă și povești...
Dragi părinți și mai ales dragi mămici, lăsați-vă copiii să crească frumoși, inocenți, naivi, o vreme. Pas cu Pas. Fără grabă, fără "artificii", maști sau sclipici.
Medicii ne ghidează, cărțile ne pot învăța cum să îi hrănim/ educăm, dar doar noi înșine știm ce exemplu le dăm, ce valori le oferim, ce imagine de sine le cultivăm.
Doar mintea, sufletul și intuiția unei mame știu cum este cel mai bine.
 Ps. N-aș fi îndrăznit să dau sfaturi, dar mă întristează să văd pe stradă/ în parc tot mai multe fetițe cu ruj/ fard, chiar dacă "în joacă"  (chiar mici, 5-10 ani). Poate unii ar spune: "Și de ce îți pasă? Vezi-ți de ai tăi!" Păi îmi văd, dar îmi și pasă căci copiii lor sunt adolescenții/ adulții de mâine, alături de ai mei. Cei pe care avem nevoie să știm că ne putem baza.