Ceva care te face să zâmbești larg, care nu te lasă să rămâi mâhnit prea mulă vreme.
Ceva aproape plapabil, aproape vizibil, aproape nemărginit.
Care știe să spere și să aștepte, care iartă și unește.
Care învață să îngenuncheze și să se înalțe. Mereu.
Și durerea și bucuria îl fac să plângă.
Și lumina și întunericul îl fac să tresară. Întotdeauna.
Este ușor precum un zmeu colorat, înălțat de mânile mici ale unui copil mirat sau greu ca țipătul unui pescăruș rătăcit de stol.
Este ușor precum fulgul sau greu aidoma unui copac care nu mai poate să rodească.
Poate fi șovăitor precum norii sau precis ca un metronom.
Poate călători precum gândul sau poate prinde rădăcini de neclintit.
Și pentru că toate aceste "ceva-uri" trebuiau să aibă un nume, niște filozofi optimiști le-au legat cu fire nevăzute de lumină și le-au spus simplu: suflet.
Ce este sufletul? Un sinonim poetic pentru minte. Când cercetătorii moderni vorbesc despre suflet în afara acestui context cultural şi psihologic, în general, tratează termenul de suflet ca un sinonim poetic pentru minte. Spun unii. Alti savanti au dezvoltat o teorie cuantică, potrivit căreia, sufletul uman este conţinut de nişte celule numite microtubuli, care se află la rândul lor în creier. Starea noastră conştientă este astfel rezultatul efectelor gravitaţiei din microtubuli. Când un om se află în pragul morţii, microtubulii îşi pierd starea de fapt, dar informaţia din ei nu se distruge, ci se împrăştie. Cu alte cuvinte, sufletul nu moare, ci se reîntoarce în spaţiu. Si, culmea! S-a mai descoperit ca sufletul cantareste 21 (de) grame !!! Iti vine sa crezi?
RăspundețiȘtergereEu zic că ai văzut (prea) multe filme! :)
Ștergere