ca o haină mică,
în care nu mai pot
să fiu din nou copil...
Și uneori mi-e dor
iar alteori mi-e frică,
cad frunze vechi de-a valma
și timpul mi-e ostil.
Mă dor cicatrici de demult
și boli ce n-au încă un nume
și-un joc prea târziu început,
dar fără o miză anume.
Doar toamna pare de vină
că în loc să își vadă de ploi
mai picură în taină lumină
și împarte tăcerea la doi.
E firesc sa ne fie dor de anii copilariei, care, daca s-ar fi putut, sa nu treaca asa repede. Dar, cum ne este sortit, trebuie (vrem-nu vrem) sa parcurgem, in functie de cati si cum vom reusi si celelalte doua anotimpuri gri ale vietii.
RăspundețiȘtergere