Mai puțin ca perfect sau "Scurtătură către fericire"

Noi nu mai reparăm nimic: nici umbrele, nici pantofi, nici relații, nici poșete, nici jucării, nici suflete.
Aruncăm și înlocuim. Punem lacăt. Ștergem cu buretele.
Obiecte, oameni, stări, prietenii.
Este mai simplu, mai rapid, chiar dacă mai scump.
Credem, naivi, că ceva nou ne va face mai fericiți.
Iar reparațiile cer efort, răbdare, bani, îndemânare.
Îngăduință, empatie, atenție.
Timp.
Când ne gândim sau vorbim despre fericire o facem fie la trecut , fie la viitor, fără să realizăm că nu putem nici să întoarcem, nici să grăbim timpul.
Dar "ieri" si "mâine" nu ar trebui să fie mai importante decât "azi".
Azi, când nu îi/ mă doare nimic, când cei mici m-au strigat "mama" de vreo 20 de ori fiecare, când am aflat că cineva care nu mă cunoaște vrea să citească Scrisorile. Azi, când o prietenă m-a sunat și mi-a spus că a trecut cu bine peste o situație neplăcută, când am ajuns din întâmplare la un fișier cu fotografii mai vechi în care ea de-abia învățase să meargă.
Azi, când după nori și vânt, ziua a început senină.
Nu știu cum va fi mâine, nu știu dacă vor fi lacrimi sau vești rele sau furtună.
Dar azi mă bucur de o înghețată înainte de prânz, de o zi de vară cu ei, de viață cu toate ale ei.
Azi este trecător, fragil și vulnerabil dar este aici și acum.
Iar eu vreau să fiu fericită (și) azi.