mă sperie ci oamenii
care nu plâng deloc,
cei care cred că
se cuvine să fim
buni, frumosi și drepți
doar pe monitor,
cei care pot să te mintă
în timp ce te privesc în ochi,
voit necostumați
și cei care pot simula
fără să clipească, orice stare.
nu hainele mă sperie,
ci măștile de sub ele.
In cateva cuvinte ti-ai exprimat nemultumirea cu privire la mastile sub care ne ascundem noi, oamenii. Pai, sa nu uitam ca civilizatia este intr-o continua transformare. La fel si tehnologia, este intr-o continua evolutie. Imbinate pot fi transpuse intr-o piesa de teatru. Pentru ca asta e viata, o piesa de teatru. Daca jobul la care esti angrenat presupune ca pentru atingerea targetului este nevoie sa razi, sa zambesti, sa dansezi, chiar daca framantarile tale interne sunt contradictorii, vei pune in scena aceste cerinte. Chiar si in viata reala, nu reusim sa cunoastem foarte bine persoanele cu care venim in contact. Uneori si cele mai apropiate persoane, care spun ca tin la noi se ascund in spatele unor masti. E imposibil sa cunosti pe cineva in adevaratul sens al cuvantului. Intalnim situatii in care, chiar si cei mai deschisi oameni au ceva de ascuns, indiferent daca e vorba de maruntisuri sau de lucruri foarte importante. Desi, nu ar trebui sa fie asa, oamenii ascund umbre de tristete sub zambete false, ganduri dureroase sub pretextul unor probleme fizice gen durere de cap. Închidem suflete rebele dupa diplomatie si respect si ascundem minti stralucite dupa chipuri rebele. Consider, ca mastile sunt folosite de oameni ca un zid protector, pentru ca alte persoane rau-voitoare sa nu le cunoasca slabiciunile si sa profite de ele.
RăspundețiȘtergere