în care-un trubadur a scris demult
cum Soarele de Lună se desparte
răvășit de dor, de veșnic nesărut.
mă mistuie iarna, asemeni unui foc,
peste care zeii mai picură-ntâmplări...
îmi esti străin. eu nu-ți mai sunt deloc,
însă ne apun aceleași remușcări...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu