Poveste albă

mi-e dor de albul zăpezii
și de bulgării mari, gălăgioși
mi-e dor de zgomotul amiezii
în care eram atât de frumoși!

mi-e dor de bunici, de mine copil
de sania care dansa, zglobie
când fulgii ne învăluiau subtil
și iarna ne era suprema bucurie...