În perioada aceasta a anului mintea mea se întoarce mereu către primul nostru 1 Martie, petrecut la IOMC, după 7 nopți în care doar o privisem, plângând, prin capacul incubatorului ei mic. Ajunsesem acolo cu o săptămână înainte, în miezul nopții, cu o ambulanță de la Maternitatea Bucur, după ce o doctoriță foarte tânără o intubase. Nu îmi mai amintesc tot drumul în viteză, în spatele ambulanței, pe autostradă, pentru că în majoritatea timpului urlasem. O parte dintre acele ore mi s-au șters din minte, păstrând doar secvențe din coșmarul alb în care spaima mă paralizase. Copil meu perfect, cu Apgar 10, născut cu doar 1 lună în urmă, era acum intubat pentru o bronșiolită care evoluase rapid, după ce doi doctori o consultaseră deja acasă.
Când Medicul m-a asigurat că poate respira din nou singură m-am simțit de parcă îi dădusem viață a doua oară. Au trecut 11 ani dar eu îmi amintesc numele lor, al celor care au preluat-o și îngrijit-o în acel sfârșit de februarie când încă ningea... În semn de recunoștință, la plecare, am lăsat în cabinetul Doamnei doctor care lipsea, un ghiveci cu orhidee albă. Mi-a mulțumit pentru ea 10 zile mai târziu când i s-a refăcut radiografia pulmonară și totul era în regulă, iar primăvara venise cu adevărat.
O primăvară în care norocul ei, al nostru, venise de la Oameni, cei care pot schimba totul.
Atunci a primit de la mama primul ei mărțișor, pe care l-am pastrat.
Știu că pot fi momente și experiențe mult mai traumatizante, știu că unii vor spune că "toti copiii se îmbolnăvesc", știu că "totul este bine când se termină cu bine"... Mai știu și că eu aș fi avut poate nevoie atunci de un psiholog ca să trec peste asta. M-au ajutat, în schimb, câțiva oameni apropiați cu multă înțelegere, o prietenă specială care m-a ajutat enorm în momentul acela critic și o Doamna Doctor care mi-a înțeles spaima, nesfârșitele întrebări și căreia îi datorez mult, mai ales că acum ne îngrijește, cu răbdare, pe toți.
Și de atunci, cu fiecare primăvară, ea este tot mai puternică. Iar eu cred cu adevarat in dictonul latin "Omnium Artium medicina nobilissima est" pentru ca meseria aceasta cere nu doar profesionalism ci și noblețe, daruire și empatie.
Azi, este un nou inceput de martie.
Azi, când ea este destul de mare să primească o carte de bune maniere, când se bucură de un stilou colorat, când pe un bănuț de argint o fiică și o mamă își zâmbesc, pot să spun privind-o:
Numai Mamă să fii! 🙂
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu