Florile luminii

se deschid sfioase lăcrămioare
și-mi urcă pe glezne, perechi,
apoi îmi fură vocea tematoare
rugandu-te încet să nu mai pleci.

prea multe răsărituri ne reneagă
rîpuse de-atâtea foste amăgiri
pe care numai luna le dezleagă
sub Carul Mare vindecând iubiri...