Omenirea se agață de un fir de nisip
ce umple clepsidra doar pe jumătate
și-n dune mișcătoare caută un chip
ce-o va salva de greaua nedreptate.
planeta respiră mai greu ca niciodată
își leapădă trufia, privește spre lumină,
apoi rotește-ncet privirea-i vinovată
spre veacul de iluzii care stă să vină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu