râvnind tăcut nesperate minuni,
în care inima-mi firesc încă mai bate
lovindu-se adesea de fostele-i furtuni
sunt timpul alb, la marginea uitării,
ce-și caută-ndelung simpla chemare
sub muchia de mirabil a-nserării
spre care-ntr-un târziu va ști să zboare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu