"Toți copiii lumii"

E încă dimineață, mult către prânz. E liniște, câtă poate fi într-un apartament "la stradă", după ce înveți să ignori claxoanele. Cafeaua este deja rece, a fost fierbinte cândva pe la 7, dar n-am avut timp să o termin. O fac acum și în timp ce "stau" un pic pe net, pregătind o nouă postare pentru blog, prin murmurul străzii se aude un copil plângând. Știu că nu este al meu, căci el doarme liniștit și e prea mic ca să plângă "cu vorbe", iar sora lui nu este acasă.Totuși, nu-mi pot înfrânge impulsul de a arunca o privire în camera în care da, el încă doarme. Copilul mai mare de afară continuă să plângă câteva minute. Poate a căzut, poate vrea ceva, poate e doar alintat așa cum sunt și ai mei. Dar îmi dau seama, încă o dată, că nu m-a lăsat indiferentă plânsul lui. Probabil că așa sunt femeile. "Cineva" le dă, când devin mame, mai multe perechi de urechi, mai multe perechi de ochi, mai multe brațe, mai multe bătăi de inimă. Ca să le ajungă pentru "toți" copiii lumii.