Nu pentru că nimeni nu a încercat să mă învețe, ci pentru că am preferat întotdeauna materiile umaniste și aș fi dat bucuroasă câte două teze la latină sau franceză în loc de o lucrare la fizică sau chimie.
În liceu, aveam o singură oră de fizică pe săptămână și pentru că eram o clasă de filologie, profesoara nu avea mari așteptări de la noi. Era însă severă și voia să știm măcar partea de teorie, astfel încât niciodată nu ne dădea mai mult de 6-7. Așa că o memoram cât /cum puteam. Îmi amintesc că prin a X-a, după ce ne scosese în șir indian la tablă, după cum îi era obiceiul, i-a spus unei colege: "Aș fi trecut cu vederea că nu știi să rezolvi problema, dacă știai măcar o teoremă cap-coadă; aș fi trecut cu vederea și că nu știi nici o definiție sau formulă pe de rost și as fi amânat să te notez dacă nu ai fi găsit timp, în schimb, să te dai cu rimel". A rugat-o să facă cumva să își șteargă machiajul și i-a pus pe bună dreptate o notă mică dar asta de întâmpla către sfârșitul anilor '90, iar profesorii ne dădeau deseori și lecții de viață nu doar din materiile pe care le predau.
Am avut așadar cu fizica o... relație (mai) complicată și evident nu aș reuși să rezolv nici acum vreo problemă dar o regăsesc deseori prin rutina apăsătoare a zilei.
Știu, de exemplu că Pământul se învârte continuu. Dar nu în jurul meu.
Și că forța gravitațională face frunzele să cadă și lacrimile sa curgă. Dar unele rămân nevăzute.
Știu că este nevoie de electricitate pentru a zări lumina de la capătul tunelului. Dar uneori este prea întuneric.
Că prin fulger cerul își descarcă energiile, emoțiile, tristețea. Dar câteodată lovește în direcția greșită.
Că o mașină în viteza care frânează brusc lasă urme, asemenea nedreptăților. Dar unele sunt greu de șters.
Că valoarea lui Pi este un consens și totul este relativ. Inclusiv Dreptatea.
Că părul meu este indisciplinat uneori din cauza electrizării, dar că poate fi îmblânzit. Cu răbdare, cea care, de altfel, este necesară în orice relație, mai ales în cea cu tine însuți.
Că asemenea aurului, Adevărul nu iese singur la suprafață. Și că este o datorie de onoare să îl cauți.
Și că undele sunt cele care transformă în sunete atât cuvintele inutile cât și cea mai frumoasă muzica, cea care face sufletul sa vibreze. Dar uneori facem prea mult zgomot pentru nimic.
Mai știu că un ceas deștept poate măsura viteza, distanța, bătăile inimii. Și că timpul trece la fel indiferent de prețul ceasului.
Că portanța face păsările să zboare și că a fost nevoie de multă imaginație și muncă pentru a face avioanele să se înalțe. Dar totul a fost posibil pentru oamenii nu au renunțat.
Am aflat că este nevoie de forță pentru a trece prin furtuni, prin anotimpuri, printre amintiri, peste răutăți și nimicuri. Dar demnitatea nu se poate cumpăra.
Că pentru a te privi în oglindă, când totul de vede răsturnat, ai nevoie de sinceritate. Dar ceilalți pot privi deseori prin tine.
Și (mi) se pare că de fapt, despre fizică știu totuși câte ceva.
Ceva mai multe decât despre oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu