Pax

se tânguie lumina sub pașii grei ai nopții
și-n fața ei smerită, cucernic, mă înclin
din ultimul război noi am rămas soldații
ce-o apără, învinși, cu ramuri de măslin...

Panaceu

și de-o mai fi vreo toamnă
să fie ca aceasta
când beam cu nesaț
fantastice licori
ce alungau himere
și luminând fereastra,
tămăduiau delirul 
magicei iubiri...

Resemnări

iubirile trec

tăgăduite,
precum crizantemele.
pe cele mai multe
nu si le aminteste nimeni.
altele de-abia mai respiră
în scrisori prăfuite,

ori lăcrimeză uneori
în privirea celor care
nu mai pot să adoarmă altfel.
doar iubirile poeților
nu mor niciodată
și nu-și găsesc linistea
pănă când
cea din urmă petală
nu mai zvâcnește.

Zulum

noi facem cu schimbul la porțile Tebei
și ne lipim obrajii, preț de o secundă
amânând c-un secol apăsarea grabei
ce în lumi greșite încă ne scufundă...

Căutări

ne-am căutat cândva cu-aceeași frenezie

cu care vechii grecii la zei s-au închinat

dar am lăsat destinul în grabă să ne scrie

o scurtă elegie și ne-am înstrăinat...

ne-am fi iubit mai mult, nu-ncape îndoială
dacă ne-am fi găsit mai lesne prin Olimp
și n-am fi rătăcit sperând o învoială,
ce ne tot fredona, mereu în contratimp... 

Vara denim

mă bântuie vara precum o nălucă
cu-albastrul ei clar, de rochie-n denim,
când o pândeam sperând să mă seducă
și o doream, știind că-i cuvenim...

Reversul monadei

te blestem, Pitagora!
pentru că n-ai știut să te oprești
la numere, la cosmos, la etică
ori la muzică în cele din urmă,
când toate celelalte 
nu au mai avut secrete pentru tine.
și să-mi lași nedisecată
măcar ideea de suflet
că să îi calculez nu vârsta
sau greutatea,
ci povara străvezie a

nedreptății.

Lecții (imperios) necesare

mă înlănțuie viața
ca o iederă sălbatică
cu toate îndepărtările,
cu nouă reîncarnări,
predestinate și absurde.

doar iubirea noastră
desculță,
mai întârzie 
venirea 
(trebuindă a) 
iernii.

Anamneză

Ultima privire

Nevinovată toamnă, 
de ce te-aș mai certa
când sufletul ți-e ars, 
mai greu decât plecarea... 
eu mă întorc la tine
strivind îmbrățișarea
iubirilor pierdute
ce nu mă pot uita...

Vis de toamnă...

aș vrea să-mi fie numai toamnă
tu să mă ții de mână ca acum
și luna să îmi intre prin lucarnă,
eu să-ți fiu singurul parfum...

Prière

rămâi cu mine-n clipa vie a serii
să repirăm adânc acealși cer bordo,
să ne inunde, plină, amintirea verii
când ne iubeam, întregi, în gama do...

Omnia vanitas

ierți. iert.
și ne vom fi-mpăcat.
însă vom face apel  
pentru dreptate
la Zei, 
la Dumnezeu
și la Părinți...

apoi ne vom uita,
cu voluptate.

Țărmul tăcerii

alunecă toamna în triste balade
sub ploi întrezărindu-mi mâhnirea,
și duhul i se zbate în grele năvoade
ce nu-mi mai pot opri menirea...

Zori de suflet

sunt vers șoptit de demiurg 
tu-mi ești uitarea de sine,
sunt cald, năvalnic amurg 
tu dimineața-mi ce vine...

Armonii din vechi

mă doare această
toamnă complicată
ce îmi împarte zarea
în versuri tot mai mici
și-octave risipind
îmi sfâșie chemarea
iar gândul, pribegind, 
se-nchină la bunici...

Floare de Lumină

de n-ar fi fost toamna să îmi țină 
bătăile de inimă-ntr-un loc, 
să mi te statueze pe retină, 
poate că nu ne-am fi găsit deloc...

însă ai  născocit-o pentru mine
și ai strecurat-o printre flori, 
apoi ai dezlegat-o de doctrine
să se înalțe-n strașnice viori

Zodia muzicii

mă privești cum nimeni nu o face
oprind planeta într-un Re major,
născocind rotații-n alte zodiace
ce ne vor prezice-același zbor...

Viața pe o bancă...

s-a luminat, dar parcă tot a ploaie
dinspre cărări ce-și caută un rost,
căznindu-se să suie din noroaie 
spre infinitul ce cândva ți-am fost

Stropi de cer

n-am fost nicicând mai aproape de nori
grav îndrăgostiți sub morile de vânt, 
conduși atent, subtil, de marii dirijori
croindu-și din muzică eteric veșmânt... 

O zi...

în marginea aceasta de lume
în care vieții-i fur 
secundele cu teamă, 
mai spune-mi o dată pe nume
și nu lasa-ntristarea să ne fie vamă. 

e doar zi din Paradis
ce-mparte inegal uitarea, 
petalelor de miozotis
sub iarna ce le-acoperă iertarea...