Lăsați toamna...

lăsați toamna să vină doar la mine
să îmi surâdă trist, într-o doară
prin galbenul curgând în stamine
din florile ce încă dorm pe-afară...

lăsați - o să îmi scrie numai mie
scrisori pe foi cernite, desuete
uitate, amărui formule din chimie
de vechi parfumuri ample, violete...

Cartea simțurilor

Zilele acestea s-a întors la mine o carte dragă. O carte căreia, dacă n-ar fi avut titlu, i-aș fi spus simplu: "Cartea simțurilor". Dar căreia autoarea, Daniela Zeca Buzura, i-a găsit un titlu mai bun: "Istoria romanțată a unui safari" (Editura Polirom, 2011).
Toate cărțile mele dragi au ajuns deseori și în alte mâni... pe unele nu le-am mai regăsit, pe altele le-am făcut cadou fără niciun regret, cu sentimentul că bucuria trebuie împărțită, mereu. Există, de exemplu, o carte despre care voi scrie la un moment dat, pe care am făcut-o cadou în mai multe exeplare, chiar și pe cele 2-3 cumpărate pentru mine. Nu o mai am acasă, dar este, de fapt, și a mea.
Când am citit "Istoria romanțată a unui safari" mi-am spus: cartea aceasta nu se citește. Se simte, se aude, se miroase, se gustă, se respiră, se atinge, se ascultă, se lasă să-ți curgă prin suflet...
Este o carte vizual-olfactiv-gustativă care îmbracă în sunete, culori si arome orientale o frumoasă poveste de dragoste, aproape palpabilă, care zâmbește și doare în același timp.
Înainte de a o strecura înapoi pe raft, am deschis-o la întâmplare, așa cum fac mereu cu acele cărți care mi s-au lipit de inimă:
"Dar ochii? Ochii fără culoare, ca apa, învârteau în ei curcubeul tuturor prețioaselor, căci erau diamant neămblânzit, ca gheața, blestemat și de netopit, din adâncul smârcurilor.  Putea fi oprit doar cu mila turcoazului și decântec de malachit, dar cine știa? Cu blândețea perlei și cu soarele chilimbarului, dar cine știa? Cine se pricepea să dezlege cu credința agatei și răbdarea din hematit tot acest însemn?"

O poveste de iubire amăruie, de (re)citit în ultimele zile de septembrie indulgent...

Mai

ce lesne aruncăm cu pietre
și deseori chiar nimerim
în țintele naive, idolatre
despre care mai... nimic nu știm.
noi judecăm mai bine și mai drept,
mai ales dacă privim de sus
și credem că asa e înțelept...
Noi știm, desigur, ce e mai presus.

Preaplin de Toamnă...

toamna mi-e mai dor ca niciodată
de aspre ploi, de cărțile din vechi
ce își ascund privirea vinovată
în timp ce-mi curg prin inimă, perechi...

toamna nu uit nimic, doar mă apasă toate
când preaplinul lunii devine tot mai mic
și zâmbetul căprui cu greu îi mai răzbate
dar printre gene-mi curge câte-un pic...

Nopți ruginii

capricioasă toamnă mustind de insomnii
venind din miazănoapte și semănând furtună,
lăsând în urmă-i plânsul prin nerodite vii
în ruginii pocale învăluite-n brumă...

Strigăt plumburiu

ne strigă pe limba lor rănitele frunze
prin vântul care mușcă din umbrele
copacii-și plâng în palme zborul verde
din care până ieri priveau spre stele.

se lasă peste lume fum de liturghie
ce așteaptă în taină noi mărturisiri
și sub perdeaua deasă, plumburie
se scutură din nori bizare închipuri...

Aripi de cașmir

mi-e dragă  toamna blândă de cașmir
sub soarele ce-adoarme  in    coniac,
lăsând în urmă  și-un iz adânc de mir
pe-un fluture căprui, elegiac...

Ultimul vals

nu te grăbi

chiar de e tot mai toamnă
și-n vinul alb tresare
o frunză de pelin,
prin bucle castanii
ascund parfum de vară

și-un ultim vals calin
sperănd că ai să vii...

(Ano)Timp de inimă albastră...

Imaginează-ți o sală de spectacole, o gradină de vară , o scenă în aer liber într-o piață oarecare sau pur și simplu un aparat de radio. Poate fi orice anotimp, poate fi anotimpul tău preferat. Al meu este septembrie. Orice moment al zilei. Al meu este amurg. Imaginează-ți acum un public divers: oameni din toate colturile lumii, de toate vârstele sau profesiile, care nu se cunosc între ei. Apoi apasă play, închide ochii și lasă muzica să te inunde.
Nu-i așa că îi poți vedea pe toți zâmbind, lăcrimând sau fredonând? uniți de emoția și bucuria muzicii, singura care nu are nevoie de explicații sau de traducere în Braille.
Am crezut dintotdeauna că muzica este cea mai frumoasă dintre arte, cea mai complexă, cea mai accesibilă. Cea care are puterea de a le pune în valoare pe celelalte (teatru, film, pictură, fotografie, poezie). Sper să le transmit și copiilor mei această concepție.
Deși se studiază încă din clasele mici, nu există din păcate, cu exceptia secțiilor de profil, ceea ce s-ar putea numi o oră de educație muzicală (teoretică și auditivă) în care copiii să fie ghidați prin muzica lumii, să cunoască marii compozitori dar și alți artiști care au dăruit bucurie.
Vocea este talent, însă educația muzicală/ urechea muzicală se cultivă, se educă și perfecționează, iar muzica este o bogăție în sine, pentru totdeauna.
Primul gest (ancestral) al mamei: leganatul în brate în timp ce fredoneaza un cântec de leagăn prin care să liniștească puiul de om, copleșit de întalnirea cu lumea...
Prieten neobosit, excelent tovarăș de călătorie - fie cu trenul, cu mașina sau avionul - înțelegătoare și răbdătoare, fără să îți judece lacrimile sau bucuria, muzica este cea care înalță, dă curaj, liniștește în toate limbile pământului și la toate vârstele inimii noastre...
În vreme de bucurie sau durere, în iubire sau deznădejde, la început de luptă sau după izbândă, la ceas aniversar sau în momente de rămas bun, în glorie sau după înfrângere, înconjurați de ceilalți sau în singurătate muzica este capabilă să ne (re)dea orice stare.
Nu-i așa că uneori o singură melodie poate ține locul unui mesaj lung/ complicat sau poate mai greu de scris cuiva? O melodie cu sau fără text care să transmită exact ce simți, mai ales când știi că celălalt te va înțelege? Când ați "descoperit" poate o melodie nouă nu ați copiat link-ul și ați trimis-o mai departe cu gândul că și altora le-ar plăcea?
Una dintre cele mai firești întrebări adresate cuiva, o curiozitate înțeleasă care nu va ofensa pe nimeni și de la care ar putea începe o discuție reușită sau chiar o prietenie este: "Ce muzică asculți?"
Nu am fost niciodată membru al unui Fan club, nu sunt genul care ar merge la capătul lumii pentru un anumit artist însă din muzică îmi plac multe genuri de la noi sau de oriunde, din diverse generații și stiluri iar un top al preferințelor s-ar întinde pe câteva pagini bune pentru că (re)ascult cu plăcere foarte multe piese. Un playlist cu tot ce aș vrea să ascult ar putea părea cumva haotic, dar ar avea câte puțin din toate, sperând că pe Beethoven nu l-ar deranja să fie urmat de Adele, de exemplu.
Am, recunosc, o slăbiciune pentru folk-ul nostru și baladele rock ale altora și mă trezesc fredonându-le deseori... Dar azi, pentru că este septembrie și sâmbătă și amurg mi se lipește de timpan un refren în franceză...
On est tout simplement, simplement
Un samedi soir sur la terre
(Francis Cabrel)
(este, pur și simplu/ o seară de sâmbătă pe pământ...)

A fost...

"a fost odată" nu-i doar în povesti
ci in fiecare vară care pleacă
cu pași prelungi, maiestuosi, firești
cu gesturi largi, de tragedie greacă...

"a fost aievea"  nu e doar in vis
ci in fiecare stol care trece
spre-albastrul paradisului promis
deslușind calendare aztece

Miză

toamna - a timpului tulburătoare fiică
Cenușăreasă în haină de brocart,
rivala de temut a damelor de pică,
când în jocul lumii sorții se împart...

Nuanțe

septembrie-auriu și de visare
cu răsărituri în "café-au-lait",
cu albe crizanteme într-un Galle,
și amurguri desuete, literare...

septembrie cu dalii arămii
și suav parfum de gladiole
prin vechile grădini ruginii,
urcând tulburător în corole...

Regăsiri

mi-e toamnă prea devreme,
aproape fără voie
și așteptând suprema întâmplare
mai zăbovesc pe străzile boeme
dar mă întorc din Faust cu mirare...

mi-e parcă mult prea toamnă
prea gri și dintr-o dată,
aproape fără vină
și fără-avertizare
mă mai rostesc culori
din vara ferecată,
ce se lipesc de iris
cu încrâncenare...