Ceva vechi, ceva nou

e vremea pentru vechi și noi dorințe
azi număr iar încet, descrescător,
secunde zămislind făgăduințe
pentru timpul alb, neîntâmplător...

20(+)20

Am participat de-a lungul timpului la mai multe interviuri și aproape fără excepție mi s-a adresat întrebarea: Unde te vezi peste 5-10 ani?
Nu îmi mai amintesc ce am răspuns în fiecare dintre situații, însă prin 2005-2007 știu că am spus că îmi imaginez că voi avea o familie, o casă, copii.
Viața mi-a dovedit că pentru toate este nevoie de răbdare, de efort, de timp... singurul pe care nu îl putem amâna.
Cu câteva zile înainte de nașterea ei împlinisem 29 de ani astfel încât în pragul noului prefix nu prea am avut timp să fac analize și bilanțuri, căci ea învăța primii pași, primele cuvinte iar asta îmi umplea mintea și sufletul, așa că cifra 3 nu mi-a dat prea multe bătăi de cap. Însă nici nu imi imaginasem că următorii 10 ani vor fi atât de frumoși, de surprinzători,
Când el a decis să vină pe lume mă îndreptam cu viteză către 38 și iar nu a mai fost timp de introspecții. Și cu ei doi, cu Scrisorile si toate celelalte, anul care stă să se incheie a fost unul bun, cu de toate, cu emoții și lacrimi, cu revederi și despărțiri, cu dovezi de prietenie, cu dezamăgiri, cu regăsiri și bucurii...
Acum, lângă ei ocupați cu noile etape/ vârste, nu mai am timp să mă gândesc așa mult la noul prefix, deși uneori am acest impuls. Un pic de nostalgie, un pic de teamă, cateva dorințe mari și alte multe mai mici. Printre ele, cu un strop de energie în plus, poate un nou mic volum, iar 4 să îmi poarte noroc.
Dar dacă cineva mi-ar mai adresa azi aceeași întrebare i-aș răspunde că nu am vreun plan anume. Aș vrea doar ca următorii 10 ani să fie cel puțin la fel de plini, de colorați  și de grozavi ca aceștia, iar eu să am răbdare și curaj pentru tot ce va fi dat să fie.

Poveste albă

mi-e dor de albul zăpezii
și de bulgării mari, gălăgioși
mi-e dor de zgomotul amiezii
în care eram atât de frumoși!

mi-e dor de bunici, de mine copil
de sania care dansa, zglobie
când fulgii ne învăluiau subtil
și iarna ne era suprema bucurie...

Gând de iarnă

deschide-ți inima mai mult,
să poți primi colindători,
să-i lași să picure culori
cum și tu făceai, demult...

dă-i clipei magia din azi,
zâmbește: Crăciunul ești tu
și pentru mirările din brazi
sufletul îți e paspartu...

22

am vinde trecutul pe 22 de-arginți,
dar Turnul Babel se clatină mereu
în iureșul nebun facem din diavoli sfinți
și timpul însuși se declară ateu.

averea ne e parcă singura dorință,
dar nu știm diferența dintre preț și cost,
istoria nu ne mai face trebuință
iar sufletului nu-i găsim vreun rost...

foto: RadioTimișoara

Amintiri marine

fii valul meu de bleumarin înalt,
de tandru turcoaz și verde smarald
și-n ultimul port, bleu-ciel cald
fii ancora mea de-albastru cobalt...

Muzica, mereu...

inima mea - sfioasă cutie muzicală
rămasă dintr-o dată fără portativ,
a început să bată mai cu îndrăzneală
și se întoarce des, fără vreun motiv...

Epistolă medievală

mă răsfoiește timpul ca pe-o carte
în care-un trubadur a scris demult
cum Soarele de Lună se desparte
răvășit de dor, de veșnic nesărut.

mă mistuie iarna, asemeni unui foc,
peste care zeii mai picură-ntâmplări...
îmi esti străin. eu nu-ți mai sunt deloc,
însă ne apun aceleași remușcări...

... in votis

îmi ești panaceu, o himeră reală
când visul cere nopții îndurare,
o rană din care îmi curge cerneală
peste  dorințe fară-asemanare...

Nod lingvistic

iarna mă dezbrac de modul
imperativ,
de interjectii, de conjunctii
și de toate gradele inutile
de comparație .
renunț de bunăvoie
la epitetele aparente,
la verbele dubitative
și la toate formele lor
apăsătoare de trecut.
Iarna îmi pun pe umeri
un șal de metafore limpezi
care să mă apere
de adverbele inutile,
de pronumele prea nehotărâte
și de orice alte
incertitudini sufletești.

Verbele iernii

mă doare privirea copilului
care nu a ținut vreodată în palme
un glob colorat al sau,
ca o tăietură grăbită de bisturiu
căruia nu i-a păsat
că va lasa urme pentru totdeauna.

mă strivește iarna asta iminentă
ca o prognoza meteorologica greșită
și improbabilă
care în loc de viscol a prezis cer senin,
fără sa ia în calcul
urmele timpului fățarnic.

mă sfâșie liniștea cumplită
care se rostogoleste în sunete murdare,
fără să știe că am învățat cândva,
demult, să cânt.

Acasă, prin lume

visăm (prea des) o altă țară... mai altfel, "ca afară "
suntem de-o vreme liberi și nu dăm socoteală ...
însă istoria recenta începe să ne doară
și spre trecut privim cu-o umbră de-ndoială...